Opțiunea pentru o alimentație sănătoasă înseamnă să includem în mesele zilei alimentele care acoperă nevoile organismului și nu conțin în exces factori alimentări 'de risc', precum alcoolul, sarea, zaharurile sau grăsimile saturate.
O alimentație sănătoasă se asigură prin diversitatea alimentelor, consumul moderat, fără a depăși nevoile energetice ale organismului, prevenirea senzației de foame acută, prin împărțirea rației alimentare în trei mese principale și
două gustări și asocierea corectă a alimentelor.
Dincolo de conținutul lor nutrițional (macro și micronutrienți, oligoelemente), unele alimente posedă virtuți suplimentare, anume principii active care contribuie la buna funcționare a organismului, cum sunt antioxidanții, acizii grași esențiali, bacteriile probiotice, fitosterolii și multe altele, a explicat, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, într-o conferință de presă organizată de Danone, despre reglementările privind comunicarea despre beneficiile alimentelor.
Pentru a asigura comunicarea corectă către consumatori a beneficiilor nutriționale și pentru sănătate ale alimentelor, instituțiile europene au decis, cu câțiva ani în urmă, să instaureze un cadru reglementar care să impună criterii riguroase de analiză și decizie, a evidențiat prof. dr. Mencinicopschi.
El a explicat că Regulamentul european (Regulamentul CE 1924/2006) se bazează pe 2 axe principale: încadrarea unui aliment într-un profil nutrițional, ceea ce înseamnă că alimentul respectiv nu trebuie să conțină în exces nutrienți precum sarea, zahărul, grăsimile saturate, identificați ca factori ce cresc riscul pentru unele boli (obezitate, diabet, boli cardio-vasculare). Băuturile care conțin peste 1,2% alcool nu pot purta mențiuni de sănătate.
Al doilea principiu se referă la beneficiile de sănătate comunicate care trebuie dovedite științific, iar mențiunea prin care sunt comunicate trebuie să fie autorizată de Comisia Europeană.
EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor), ca for științific al Uniunii Europene, analizează dovezile științifice puse la dispoziție de companii și decide dacă beneficiile de sănătate comunicate, așa cum au fost ele formulate, sunt sau nu riguros probate științific.
Instituția europeană analizează aceste dovezi, luând în considerare mai multe aspecte, precum: rigoarea dovezilor științifice, relația cauză - efect dintre substanța activă și beneficiul pentru sănătate, mecanismul de acțiune al substanței active, relevanța pentru sănătatea publică a beneficiului de sănătate comunicat.
Acest proces a început în ianuarie 2008, și, neexistând niciun fel de experiență anterioară într-un astfel de proces, experții EFSA au analizat beneficiile alimentelor prin aplicarea metodologiei de analiză pentru autorizarea medicamentelor, cu toate că deosebirile dintre alimente și medicamente sunt evidente, a spus Mencinicopschi.
Astfel, alimentele se adresează, de regulă, tuturor consumatorilor, în timp ce medicamentele doar unui număr restrâns de oameni, care suferă de o anumită boală. Scopul alimentului este să hrănească organismul și să-l mențină sănătos, în timp ce medicamentul combate un simptom sau o boală.
EFSA analizează fiecare mențiune în parte, în raport cu dovezile științifice aduse și emite opinii științifice, pe baza cărora Comisia Europeană autorizează sau respinge utilizarea mențiunii.
'Sigur că intenția de reglementare a comunicării privind alimentele sănătoase este lăudabilă. Totuși, din maniera de analiză și validare a mențiunilor propuse rezultă formulări și concluzii curioase, bazate pe aspecte formale, care ignoră unele aspecte de fond, de exemplu faptul că anumite alimente au o întreagă istorie ca alimente sănătoase, deși nu dispun de dovezi științifice formale. Putem enumera aici alimente ca varza și usturoiul, dar și multe produse lactate fermentate proaspete', a declarat Gheorghe Mencinicopschi.
EFSA a respins mențiunile propuse pentru 191 de culturi probiotice de fermentare a laptelui, pe motiv că bacteriile respective nu sunt suficient de bine caracterizate sau că nu este lămurit mecanismul lor de acțiune, adică nu se face legătura cauză - efect între principiul activ conținut în produs și beneficiul de sănătate.
'Sunt conștient că, în cazul probioticelor, aplicarea protocolului de analiză EFSA este aproape o utopie, pentru că aceste bacterii nu interacționează direct cu celulele sau țesuturile organismului în afară de cele ale sistemului digestiv. Ele interacționează cu flora intestinală, iar structura acesteia are repercusiuni importante asupra sănătății organismului gazdă', a completat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Medicul a subliniat că de aceea este necesar să fie promovată și menținută o floră intestinală echilibrată, prin obiceiuri alimentare corecte și prin consum de alimente prebiotice (fibre alimentare) și probiotice (iaurturi, chefir).
La nivel european, procesul de analiză și autorizare a mențiunilor de sănătate este în curs, după doi ani de muncă intensă fiind analizate doar aproximativ 25% dintre mențiunile supuse autorizării./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 970 ori.
|