 Scenele de violență la televiziune au crescut
chiar și la orele protejate. Este vorba de violență fizică și psihologică,
individuală sau de grup, traumatizantă sau cronicizată, care are drept cadru
școala, suburbiile și metropolele, stadioanele, familia și cronicile obișnuite,
în afară de filmele difuzate, în mare parte importate din SUA. Protecția
copiilor a devenit o prioritate indiscutabilă.
Aceștia trebuie apărați de agresiunile evidente
și oculte, fizice și culturale. Un instrument atât de important și prezent în
case precum televiziunea trebuie să se afle în avangarda acestui obiectiv. În
schimb, nu se întâmplă așa și se află mai mult ca oricând în centrul
polemicilor din cauza influențelor negative asupra copiilor.
Nu sunt suficiente atenționările pentru
părinți la filme. Scenele reprobabile par să fie ''sarea'' audienței. Nu
simplele secvențe reprezintă problema reală, ci climatul general, în care sunt
exaltate valorile puterii absolute, ale cinismului și venalității. Tot atât de
dăunătoare pentru copii este și vulgaritatea, forma cea mai insidioasă a
violenței. Violente sunt și lacrimile false, locurile comune prezentate drept
adevăr, demagogia, reaua credință și falsele mitologii. Piața știrilor de
televiziune împinge la o concurență fără frâu, jucată pe care informații dau
mai mulți fiori, lucru valabil și pentru anchete și ''reality'', unde adesea se
mizează pe imaginile cu efect. Micul ecran nu face altceva toată ziua decât să
suscite anxiozitate celor care îl privesc. Duritatea gratuită a imaginilor,
continua provocare între concurenți constrânși să învingă, puneri în scenă
falso-realiste, știri aproape niciodată vesele ale telejurnalelor, toate
acestea nu le dau răgaz niciodată telespectatorilor.
Copiii riscă să se sperie mult, și prin
urmare să se închidă în atitudini de apărare și neîncredere
. Nu este cel mai
bun teren pentru a crește. Răul concentrat pe micul ecran timp de multe ore pe
zi oferă o falsă perspectivă mediilor în care trăiesc copiii. În această lumină
televiziunea este mincinoasă. Se spune că televiziunea este oglinda societății,
iar societatea este plină de violențe. Crește rata violenței? Televiziunea nu
poate face nimic, poate numai să înregistreze fenomenul și să îl reproducă pe
ecran. Obiecția este însă falsă. Televiziunea este orice numai oglinda
societății nu, pentru că nu stă în afara societății, ca și cum ar fi un ochi
exterior, neutru, anonim. Dimpotrivă, stă în interiorul ei, este parte a jocului
social, mai mult, contribuie la a-l crea, tot așa cum creează și face să
circule stiluri de viață, imagini de lume, valori și non-valori. Nu este
niciodată un simplu mijloc, ci un mijloc în mâinile cuiva. Desigur că
televiziunea nu e școală, sarcina sa e alta. În orice caz nu aceea de a forma
oamenii. Cu toate acestea, televiziunea ''formează''. Există generații care se
recunosc pentru faptul că au fost modelate de televiziunea anilor '80, mai
degrabă decât a anilor '70, de exemplu. Dacă lucrurile stau așa, cum poți spune
că televiziunea este inocentă iar vina este a societății? Televiziunea este
societate și având în vedere că toți trebuie să răspundă de ceea ce se întâmplă
în societate nici televiziunea nu se poate sustrage. Există responsabilități precise,
mai ales pentru cei care o fac așa cum e, plină de o violență stupidă, chiar
înaintea responsabilităților celor care permit să fie făcută așa. Nu se pune
problema de a cenzura, deoarece aceasta este inutilă. Vine întotdeauna târziu,
când nu se mai poate îndrepta nimic. Cenzura preventivă este și mai rea, fiind
întotdeauna instrumentală și în funcție de o ideologie. Este un ou al lui
Columb: numai o televiziune eliberată de monopolul ideologic, partinic și de
altă natură este o televiziune liberă și numai o televiziune liberă este una
responsabilă. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 1746 ori.
|
