|
Progrese în implantul de retină, pentru restabilirea parțială a vederii |
|
|
|
04 Noiembrie 2010 |
O echipă de medici germani a anunțat progrese în domeniul implanturilor electronice retiniene, care ajută la restabilirea percepției vizuale la pacienții ce au orbit ca urmare a unei boli ereditare a retinei, arată un studiu publicat miercuri într-o revistă de știință britanică. Cei trei pacienți dotați cu acest nou dispozitiv, numit uneori retină artificială, au putut zări forme și obiecte, iar unul a putut să se deplaseze singur prin cameră, s-a apropiat de o persoană, a
spus care era poziția acelor unui ceas de perete, a recunoscut litere și le-a folosit ca să formeze cuvinte
. A distins chiar șapte nuanțe de gri.
Acest dispozitiv, care, spre deosebire de celelalte, nu are nevoie de o cameră externă, reprezintă un real progres în domeniul protezelor electronice vizuale, subliniază Academia de Științe britanică, Royal Society, care publică lucrările echipei de medici într-una din revistele sale.
Cu timpul, ar putea schimba total viața a 200 000 de persoane din toată lumea, care au orbit din cauza unei degenerescențe ereditare a retinei, numite retinită pigmentară, mai spune academia britanică.
Acest articol a fost citit de 585 ori.
|