|
Programul de evaluare a sănătății va fi extins |
|
|
|
07 Martie 2008 |
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat
că programul de evaluare a stării de sănătate a populației va fi extins pe o
perioadă de cinci ani, astfel că 20% din populația țării va putea face analize
suplimentare. ''Progamul de evaluare, de la anul încolo, va continua alți cinci
ani. Vor fi evaluați pacienți în funcție de gradul de risc pe care îl va avea
fiecare în parte de a se îmbolnăvi
sau nu, de a avea suspiciuni de îmbolnăvire de o
boală sau alta. Vom aloca anual 100 de milioane de euro pentru evaluarea a
circa 20% din populația României'', a spus Nicolăescu. Conform acestuia, vor
participa pacienții aflați în evidențele medicilor de familie, în funcție de
gravitatea bolii. ''Cei incluși în acest program vor fi aleși după gradul de
risc. Medicii de familie, pe baza programului informatic, vor putea să facă
selecția pacienților cu riscul cel mai mare'', a precizat ministrul Sănătății.
Banii pentru programul de evaluare a
sănătății, cât și pentru prelungirea acestuia provin din fondurile strânse pe
taxa de viciu. Ministrul Sănătății a precizat că anual se strâng din taxa pe
viciu circa 500 de milioane de euro, iar o cincime din această sumă merge la
programul național de evaluare a stării de sănătate a populației
. ''Programul
de evaluare va suferi o serie de modificări, în sensul că setul de analize
poate fi modificat, investigațiile vor putea fi crescute, ținând cont că vine
mai puțină populație, deci numai 20% într-un an și, ca atare, vom putea să
facem investigații suplimentare, profunde, astfel încât să crească ceea ce
ne-am dorit foarte mult: prevenția'', a precizat el.
Ministrul Sănătății a mai spus că
programul de evaluare aflat în curs de derulare va continua până la sfârșitul
acestui an, pentru a se da posibilitatea și celor care nu au putut ajunge la
medic din diferite motive, dar mai ales românilor care lucrează în străinătate,
să beneficieze de analizele gratuite. ''Programul de evaluare se va dezvolta
din ultima parte a acestui an cu evaluări pe ceea ce înseamnă bolile de cancer,
și mă refer aici la cancerul de col uterin, mamar, colo-rectal. Dacă vom avea
metodologia de lucru făcută de comisia de specialitate, și eu sper să facă
această metodologie, vom introduce și cancerul de prostată. Deocamdată, nu avem
metodologie de a face o asemenea evaluare'', a menționat Nicolăescu. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 3253 ori.
|