|
Primul progres farmaceutic major din domeniul anesteziologiei |
|
|
|
22 Mai 2009 |
Congresul Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, desfășurat duminică la București, a prilejuit lansarea unei noi terapii care îmbunătățește calitatea și siguranța anesteziei aducând avantaje importante atât pacienților, cât și medicilor. Prof. dr. Șerban Marinescu, președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă din România, a apreciat noul medicament și a evidențiat că, prin administrarea acestuia, pacientul
se trezește mai repede din anestezie și nu riscă unele complicații care pot apărea prin utilizarea vechilor medicamente. El a precizat că pacientul se trezește la două minute după ce a fost efectuată intervenția, trezirea este completă, noul medicament acționând de 18 mai rapid decât celelalte. Medicamentul are un mecanism de acțiune complet nou, care anulează relaxarea, într-un timp foarte scurt, atât a musculaturii netede, cât și pe a celei profunde. Astfel, produsul permite reluarea activității neuro-musculare într-un interval de timp de două până la patru minute.
În cadrul studiilor clinice care s-au realizat, reacțiile adverse cele mai des întâlnite în urma administrării soluției injectabile au fost reprezentate de gustul metalic sau amar ori reacții pseudo-alergice – bufeuri, erupții cutanate. Noua soluție injectabilă, Birigion, nu se recomandă bolnavilor cu insuficiență renală severă.
Medicamentul va fi disponibil în țara noastră, potrivit președintelui Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, prof. Marinescu, peste o lună. Comercializarea produsului a fost aprobată de Comisia Europeană, în iulie anul trecut.
Acest articol a fost citit de 848 ori.
|