DuminicĂ, 12 Februarie 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Poziția CMR în legătură cu modificările legislative privind concediile medicale Listeaza E-mail
15 Aprilie 2010
cmr.jpgReferitor la proiectul de modificare a OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate opinăm următoarele: Verificare cu poliția a bolnavului constituie o vătămare adusă vieții private și intime a pacienților, ea este o măsură abuzivă și polițienească inaceptabilă într-un stat de drept. În plus, această această măsură de a nu părăsi localitatea și de a fi găsit la domiciliu, constituie o limitare a libertății de mișcare, și, ca urmare, ea poate fi dispusă doar de instanța de judecată. Este inadmisibil, și vom sesiza toate forurile europene, cu privire la această măsură de reținere forțată a pacientului la domiciliu și de verificare a prezenței lui cu poliția.
Pacientul are un drept la concediu medical, un drept câțtigat prin plata unor contribuții și ca urmare dreptul câțtigat nu poate fi transformat în obligația de arest la domiciliu. În opinia noastră această propunere este ilegalitatea o rușine pentru statul român și vă rugăm să ne comunicați numele persoanelor care au elaborat și susținut această prounere de arest la domiciliu.

2.    În ceea ce privește modificare propusă la art.48 opinăm în sensul menținerii formei actuale. Problemele din sistem nu se vor rezolva în nici un caz prin creșterea numărului de contravenții, dovadă faptul că nici introducerea celor deja existente nu a adus un mare câștig, ci crearea unor mecanisme de cointeresare atât a pacienților cât și a personalului medical.

3.    Nu putem susține nici majorarea cuantumului amenzilor atât vreme cât studiile arată că nu cuantumul pedepsei împiedică fenomenul infracțional ci celeritatea cu care este descoperită și sancționată încălcarea legii.

4.    În ceea ce privește sancționarea medicilor contravențional pentru o eventuală greșeală de completare a certificatului medical apreciem această măsură ca fiind abuzivă și o dublă sancționare atâta vreme cât medicul răspunde deja disciplinar pentru o astfel de greșeală.

În esență, acest proiect de lege nu rezolvă problemele cu adevărat importante din sistem. Probleme cu care se confruntă pacienții sunt altele și țin, în general, de birocrația excesivă din sistem, de greutatea în câștigarea drepturilor legale și de recuperare a indemnizațiilor la care au dreptul de lipsa unor facilități de plată și relaționare cu sistemul.

Pentru toate aceste motive nu putem susține proiectul în forma propusă.


Sursa: Biroul de presă al CMR

Acest articol a fost citit de 1715 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (15)
 
1. Scris de florea ioan in 15-04-2010 20:39
 
 
 
bravo
Rezolvarea unor polite politice prin generalizare e o porcarie.
 
 
2. Scris de Vict in 16-04-2010 11:47
 
 
 
med
Corect
 
 
3. Scris de medic Bucuresti in 17-04-2010 00:16
 
 
 
spec. MG
O pozitie foarte corecta a CMR! Foarte bine spus - a nu se confunda concediul medical cu arestul la domiciliu. Sunt destui tineri care lucreaza in Bucuresti si care in conditii de boala- si CM - prefera sa mearga la parinti in provincie pentru a primi ajutor (pentru odihna si hrana pe care poate nu le au in Bucuresti). Acesta este doar un exemplu, un motiv pt care pacientul nu ar putea fi gasit la domiciliu. Pe de alta parte, un bolnav in CM trebuie sa rezolve si probleme legate de birocratie (adeverinte de la si pentru serviciu.medicul de familie), pot fi necesare deplasari pentru investigatii suplimentare pentru care sa astepte la usi ore...
 
 
4. Scris de medic in 17-04-2010 01:16
 
 
 
asa e...
domnule ministru lasati medicii sa-si faca datoria si platiti-i corespunzator. vom fi cu totii mai sanatosi. toate relele din sanatate pleaca de la banii care nu ajung acolo unde trebuie.prin politica dvs. va bateti joc si de medici si de pacienti.
 
 
5. Scris de marinescu in 17-04-2010 09:32
 
 
 
nesimtire
vine plutonieru sa verifice medicu \
 
 
6. Scris de Duiliu in 17-04-2010 09:50
 
 
 
Concediul medical
Inca o dovada de incompetenta a actualilor guvernanti. Cei care au fost s-au straduit sa inlocuiasca actul medical propriuzis in birocratie. Astfel doctorul nu are timp sa se uite la pacient, sa discute cu el despre boala,deoarece sta sa scrie si scrie si iarasi scrie. Daca are asistenta sta si ea sa scrie in vre-o 2-3 registre, apoi reteta, apoi programarea si pleci acasa nedumerit : mai sunt sau nu mai sunt necesare acele pilule. Acum te controleaza acasa. Dar daca esti la farmacie, la tratament, la o policlinica te dau absent ? Si ce faci obligi farmacistul sau pe cineva din policlinica sa-ti dea adeverinta ca ai fost acolo ? De ce va bateti joc de noi? V-am ales cu o mare speranta dlor guvernanti si acum suportam consecintele !
 
 
7. Scris de Elena Filip, medic de familie in 17-04-2010 11:11
 
 
 
concedii medicale
Ce facem cu pacientii care au concediu medical pentru un tratament de specialitate? De exemplu sunt pacienti care au concediu medical 10 zile, pentru efectuarea tratamentului de fizioterapie, pe care nu il vor face acasa. Vine politia sa il verifice in timp ce respectivul e la tratament. Il Amendam? Ii anulam concediul? Nu toti isi permit sa isi aduca un fizioterapeut la domiciliu. Asta ar fi cel mai banal exemplu pentru a demonstra cat de aberanta poate fi aceasta decizie.
 
 
8. Scris de Maya in 17-04-2010 11:49
 
 
 
Foarte bine
Era si cazul ca cineva sa ia aceste masuri.Nu poti sfida la nesfarsit nesimtirea unor medici.Daca ai copilul bolnav si nu ai in grija cui sa-l lasi, ai nevoie de concediu medical ca sa stai cu el, medicul de familie nu-ti decat daca ii bagi ceva in buzunar....sau daca vrei sa-ti termini treaba in gradina, curatenie in casa sau mai stiu ce alte motive pot exista, dai "spaga" si ai 10 zile concediu.Frumos, nu?
 
 
9. Scris de Tauras in 17-04-2010 13:16
 
 
 
Mare neghiobie !!!
1. Este clar pentru toata lumea ca responsabilii pentru aceste neghiobii legislative sunt Basescu, Boc si guvernantii sai, ministrul sanatatii care habar nu are despre medicina, precum si fauritosii acestui stat politienesc numit Romania basesciana. 
2. nu se va rezolva o deficienta (da altfel reala)din sistemul sanitar prin masuri politienesti generate de oameni a caror pregatire medicala este sub orice critica, aceasta adaugandu-se gradului lor deosebit de INALT de INCULTURA economico-sociala si JURIDICA.
 
 
10. Scris de un pacient in 17-04-2010 13:42
 
 
 
interesanta ideea guvernului de a reduce cheltuielile din sanatate pe seama concediilor medicale. 
deci nu mai platim concediile medicale unui om, ci platim o comisie de 2-3 oameni sa se deplaseze la domicilii si sa verifice??? ca doar nu o vor face pe gratis. 
asta e cam ca intr-un banc vechi : -trebuie sa desfiintam arhiva ca nu mai avem loc. 
-da, de acord, dar inainte faceti cate doua copii dupa fiecare document
 
 
11. Scris de Florea in 18-04-2010 11:19
 
 
 
@Maya
Prostie,necunoasterea contraactului de munca ori semnarea ca primarul.
 
 
12. Scris de dr.Eliot Ness in 19-04-2010 00:14
 
 
 
Severiotate, corectitudine, sanctionare
PROPUNERE: -sa fie monitorizati bolnavii prin camere video pe toata durata C.M , la domiciliile lor, si sa fie amendati daca nu isi inghit pastilele la orele stabilite . Daca bolnavul iese din casa , pana la farnmacie, analize sau alte investigatii medicale, sa anunte telefonic la Serviciul National/ Judetean de Supraveghere a bolnavilor in C.M. la plecare , mentionand destinatia , pentru a putea fi preluati de camerele video aflate acolo. 
-Medicii care cer spaga de la mame pentru CM de ingrijire a copilului bolnav, sa fie drastic sanctionati; pacientii care dau spaga ca sa ia CM pentru curatenie in casa, gradina, plimbari la rude, etc, sa fie drastic sanctionati, pentru tentativa de coruptie. 
Cei care nu sunt de acord cu aceste masuri, sa fie sanctionati ! 
Cei care sunt de acord...nu mai e nevoie de sanctiuni pecuniare, ca sunt deja pedepsiti de soarta (avand asa gandire jalnica) !
 
 
13. Scris de elena in 19-04-2010 15:43
 
 
 
mare prostie
Doar bataie de joc!Asta ofera cei care ne conduc orbeste...daca lor le e bine,hai sa mai debiteze niste aberatii pt prostime...ca asta suntem...avem nevoie de o noua revolutie...
 
 
14. Scris de dana in 30-04-2010 12:04
 
 
 
bravo!!!
asa sa faceti va rog !!!isi bat joc de noi
 
 
15. Scris de medic-pacient in 08-05-2010 20:04
 
 
 
Dar controalele medicale periodice care se impun in anumite situatii de boala cum se vor face ? ca de ex eu sint chemata la 3 luni la control intr-un centru universitar pt tot restul vietii pt o boala cronica complicata ..Va trebui sa-mi consum de citeva ori pe an , pe bucatele , tot concediu de odihna ? Sau dau adresa din orasul in care ma duc la control ? Ce porcarie mai e si asta ? Si politia aia " controloare " nu va putea la o adica sa fie corupta ? Alta sursa de spaga pt politie ? Ca la depasirea vitezei in trafic , etc ?? Rusine !!, domnule ministru !!
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică