 Psihologii americani au dat publicității rezultatele a
noi cercetări, care rescriu teoriile de până acum dintr-un domeniu destul de
neglijat al științei, thanatologia (problema doliului). Spre deosebire de
ipotezele de până acum, pierderea unei persoane apropiate provoacă nu neapărat
depresie, ci mai mult un dor nespus și dorința de a o reîntâlni, iar în cele
mai multe cazuri
depresia apare ca o consecință târzie a acestui dor, a
sentimentului de lipsă ireversibilă.
Potrivit noilor cercetări, cei care
consideră că în starea sufletească a celor îndoliați apare o depresie nervoasă
greșesc. În realitate, persoana îndoliată are senzația că a pierdut o parte din
sine însăși și că de acum încolo nu va mai putea fi fericită - a sintetizat
experimentele cercetării în acest domeniu Holly Prigerson, specialist în
probleme de doliu, profesor la Harvard Medical School.
Grupul de studiu, condus de Prigerson,
a cercetat cazul al 233 de oameni care au avut de înfruntat moartea naturală a
unei persoane dragi. După cum au constatat cercetătorii, acest dor dureros care
apare după moartea persoanei iubite ajunge la apogeu după patru luni de la
producerea tristului eveniment, iar depresia care putea să apară în urma
acestui dor plin de durere ajunge la nivelul maxim mult mai târziu.
Doliul face parte din cele mai grave și
dureroase traume sufletești ale oamenilor și necesită atenția și colaborarea
unor specialiști. După părerea expertului, întreaga reacție negativă a doliului
trebuie să scadă după jumătate de an - iar dacă nu se întâmplă așa, cei
îndoliați trebuie neapărat să se adreseze unor persoane de specialitate.
Până acum, în cercetarea problemei
doliului, determinantă a fost teoria specialistei de origine elvețiană
Elisabeth Kubler-Ross, în prezent om de știință american. Potrivit teoriei
sale, doliul devine un eveniment psihic care trece prin fazele de piedere a
credinței, dor dureros după persoana dragă dispărută, furie pentru cele
întâmplate, depresie psihică și, în final, împăcarea cu soarta. Rezultatele
noilor cercetări nu contrazic în mod categoric această teorie, dar susțin
faptul că depresia este o consecință secundară, a cărei apariție nu este
obligatorie și care poate fi prevenită prin tratament încă din perioada dorului
după persoana dispărută, prin tratarea sufletească a acestui dor plin de
durere.
De cercetarea problemei doliului s-au
ocupat și specialiști unguri, ale căror rezultate au fost recunoscute în
cercurile de specialitate din lume. Thanatologul ungar Alaine Polz împarte
doliul în trei faze. După părea sa, șocul care apare la început este urmat de
starea de adunare a forțelor proprii, care este o fază temporară și nu
izvorește din împăcarea cu lucrurile care au avut loc. A treia fază este
perioada grea, care poate dura mai mult sau mai puțin, caracterizată prin
sentimente haotice, în care apare sentimentul de autoînvinuire, des întâlnit în
cazul persoanelor îndoliate. În același timp, sentimentul pierderii se poate
manifesta și mai târziu, revenind din când în când, de pildă cu prilejul zilei
de naștere a celui trecut în neființă sau cu ocazia unor sărbători de familie.
În cartea sa intitulată ”Psihologia
doliului”, bazată pe interviuri realizate cu rudele îndoliate, Agnes Karpaty,
cercetătoare de la Universitatea din Budapesta (ELTE) vorbește de existența a
patru faze succesive. În perioada doliului apare faza confruntării cu moartea,
apoi starea de autocontrol a persoanei care a pierdut pe cineva drag,
conștientizarea situației și adaptarea la situație. Cercetătoarea adaugă aici
că întâlnirea cu moartea nu este neapărat un șoc în cazul tuturor. La început,
după o boală îndelungată, cu multă suferință, pierderea unei rude apropiate
poate aduce un sentiment de ușurare. Tratarea furiei provocate de pierderea
unei persoane iubite este adeseori îngreunată de un anumit sentiment de
autoînvinuire, de idealizarea persoanei dispărute. Și specialista din Ungaria
subliniază că dorul dureros față de persoana iubită și dispărută pentru
totdeauna se poate manifesta în dorința de identificare cu persoana moartă,
supraaprecierea amintirilor și obiectelor care au legătură cu cel dispărut și
se poate manifesta prin adoptarea unor obiceiuri sau moduri de viață ale
persoanei iubite decedate. După părerea cercetătoarei din Ungaria, în mod
paradoxal aceste ritualuri ajută la tratarea sentimentului de doliu. Păstrarea
amintirilor, transformarea lor în ceva intim sufletesc pe termen lung
contribuie la scăderea durerii sufletești resimțite de persoana îndoliată.
(Rompres)
Acest articol a fost citit de 1594 ori.
|
