Vineri, 10 Septembrie 2010
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Piața românească este sau nu dominată de ouă de proastă calitate Listeaza E-mail
17 Februarie 2010
oua.jpgPiața românească este dominată de ouă de la găini chinuite în baterii, susțin reprezentanții organizației pentru protecția animalelor Vier Pfoten. Investigațiile realizate de această organizație în 20 de lanțuri de supermarketuri din România arată că 17 dintre acestea comercializează ouă de la găini chinuite în baterii, iar 13 comercializează și ouă cu probleme de etichetare. Informațiile colectate în mai-decembrie 2009 sunt sintetizate în prima ediție a ghidului informativ "Ștampila de pe ou". Acestea arată că opt rețele de magazine alimentare comercializează și ouă ecologice, iar în cazul a cinci dintre acestea, se vând ouă de la găini crescute în hale la sol. Niciun magazin nu vinde ouă de la găini crescute în aer liber. Acestea pot fi găsite doar în piețe agroalimentare, dar fără să fie ștampilate.

Ștampila de pe ou, a explicat Gabriel Păun, coordonatorul campaniei, a devenit obligatorie în România din 2005. Iar potrivit unei decizii a Comiei Europene, de la 1 ianuarie 2012 se interzice creșterea găinilor în baterii.
"Ștampila de pe ou este un instrument la îndemâna consumatorilor. Ea deține controlul asupra a ceea ce mâncăm. Un ou a cărui ștampilă începe cu cifra 0 sau 1, reprezintă siguranța că mâncăm sănătos. Cele ce încep cu cifra 2 și mai ales cu 3 sunt produse de coșmar atât pentru găini, dar în cele din urmă și pentru noi cei ce le consumăm. Sistemul de creștere intensiv, care în multe cazuri implică îndoparea găinilor cu medicamente și furaje produse industrial, se adaugă hormonilor de stres produși de păsări ca urmare a spațiului restrâns în care își duc viața și a privării acestora de posibilitatea de a-și satisface libere nevoi fizioetologice esențiale. Acestea nu au cocoș. Hormonii stresului produs de găinile crescute în baterii nu dispar la gătit și noi oamenii îl ingerăm fără să conștientizăm că stresul găinii devine stresul nostru", a declarat prof. Gheorghe Mencinicopschi.
Gabriel Păun a menționat că în cercetarea pe care au făcut-o în magazine, la Kaufland și la Billa, s-au găsit ouă care se produc în baterii, ceea ce contravine cu faptul că magazinele din străinătate ale acestor rețele nu se vând astfel de ouă.

El a menționat că ouă de găină crescute în aer liber cu hrană ecologică se găsesc însă în marile lanțuri Carrefour, Cora, G' Market, Nick, Selgros. Ouă de găini crescute în aer liber cu cifra 1 n-au fost găsite în niciun magazin, în schimb au fost identificate ouă de găini crescute în hale la sol în câteva magazine și hipermarketuri - două treimi fiind ouă de la găini crescute în baterii.
Prin această cercetare s-au găsit și multe probleme privind etichetarea, pe ambalaj fiind trecută o cifră, iar pe ouă alta.

Bateriile sunt cuști foarte mici, mai mici decât o coală A4, unde găinile stau înghesuite pe plasă de sârmă și nu văd toată viața lumină naturală. Sunt hrănite cu vitamine sintetice și medicamente, iar hrana lor conține adesea coloranți și furaje modificate genetic.
Cu toate acestea, producătorii atașați de baterii au inventat bateriile îmbunătățite care au o suprafață ceva mai mare pentru fiecare găină - de 600 cmp. Țări precum Austria și Elveția au interzis aceste baterii.
Campania pe care o desfășoară organizația Vier Pfoten își propune să militeze pentru încetarea producerii de ouă în astfel de baterii, iar supermarketurile să ofere consumatorilor și ouă de la găini crescute în aer liber, a subliniat Gabriel Păun.
Prof. Mencinicopschi a arătat că este foarte necesar pentru organismul uman consumul de ouă, care are calitatea celei mai bune proteine, este cel mai echilibrat în aminoacid esențial, iar gălbenușul are nutrienți foarte valoroși pentru sănătate.
În plus, cercetările din ultima vreme au arătat că nu afectează arterele, deși are o cantitate mare de colesterol, dar care este în compania unei substanțe care împiedică depunerea pe artere.
Prof. Mencinicopschi a mai amintit că gălbenușul de ou este sursa cea mai importantă de vitamina D3, cea care fixează calciul și este anticancerigenă. El a avertizat că gălbenușul este alergemic pentru unele persoane și că este bine ca oul să fie consumat fiert moale. Totodată, specialistul insistă asupra necesității unei alimentații sănătoase și în cunoștință de cauză și că nu trebuie nu uitat că la deteriorarea stării de sănătate contribuie, pe lângă alimentați, și alți factori cum ar fi mediul, stresul și mai ales lipsa de mișcare.

Pe de altă parte Președintele Uniunii Crescătorilor de Pui, Ilie Van, îi cere despăgubiri lui Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, pe motiv că specialistul distruge producția autohtonă de ouă. "Ne-a afectat imaginea, dar și producția de ouă a celor din Uniunea Crescătorilor de Pui din România. Îi cerem despăgubiri în valoare de 12.000.000 de lei", a declarat, astăzi, președintele Uniunii Crescătorilor de Pui din România (UCPR), Ilie Van.
Șeful crescătorilor de pui, supărat de distrugerea producției autohtone de ouă, spune că directorul ICA a dezinformat consumatorul, cu lucruri total neadevărate. Potrivit lui Van, cifra 3 înscrisă pe coaja ouălor nu ar arăta calitatea acestora, ci modul în care sunt crescute găinile. Profesorul Mencinicopschi spune că ouăle care sunt inscripționate cu cifra 3 provin de la găini crescute în baterie, care stau câte 7-8 într-un spațiu îngust.

Acest articol a fost citit de 1542 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2010
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

Lentile de contact
Optiland.ro
Parteneri
 
Newsletter
www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Urmăriți știrile PostaMedicala.ro acum și pe Twitter
Urmăriți știrile PostaMedicala.ro acum și pe Twitter

Adăugați PostaMedicala.ro pe Facebook pentru
informații în timp real

Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică
Vizitatori