Vineri, 25 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Peste 300 milioane de persoane sunt afectate de astm la nivel mondial Listeaza E-mail
03 Mai 2010
astm.jpgSocietatea Română de Pneumologie sărbătorește la data de 4 mai 2010, Ziua Mondială a Astmului. Acesta este un eveniment de popularizare și conștientizare a unei afecțiuni cu prevalență în continuă creștere și cu implicații economice și sociale extrem de serioase: astmul bronșic. Sloganul sub care se desfășoară Ziua Mondială a Astmului de anul acesta, „Îți poți controla astmul!”, este o continuare a temei introduse în 2007, un mesaj pozitiv, care insistă asupra faptului că, atunci când pacienții, medicii și societatea își unesc eforturile, obiectivul de control al astmului poate fi atins. Comitetul executiv al GINA (Global Initiative for Asthma – Inițiativa Globală pentru Astm), promotorul la nivel internațional al evenimentului, a ales tema controlului afecțiunii tocmai pentru a sublinia faptul că astmul bronșic tratat corect nu-l va împiedica pe pacient să aibă o viață normală, activă.   Conform strategiei GINA din 2009 pentru controlul și prevenția astmului, o persoană al cărui astm este controlat este o persoană care nu are nici un fel de simptome (sau simptomele sunt minime), nu se trezește noaptea din cauza astmului, nu are nevoie (sau are nevoie foarte rar) de medicație de salvare, poate să facă efort fizic sau să practice sporturi, are funcția pulmonară normală (sau aproape de normal) și nu are crize astmatice (sau aceste crize sunt foarte rare).

Un management adecvat permite pe termen lung atingerea unui nivel de control bun pentru majoritatea pacienților . Cu toate acestea, în multe regiuni ale globului acest obiectiv rămâne de neatins. “În 2004 a fost publicat raportul Global Burden of Asthma Report, o compilație de date despre prevalența și impactul astmului în întreaga lume. Raportul a demonstrat că există o frecventă lipsă de control a astmului și a identificat de asemenea și o serie de bariere care împiedică atingerea acestui obiectiv realizabil.”, afirmă prof. univ. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie. Din păcate, încă se ajunge la forme grave ale lipsei de management al astmului: limitarea activităților și a obiceiurilor sau stilului de viață, internările și vizitele la camera de gardă sau în unitățile de urgență și chiar decesul cauzat de astm.

Pentru a educa publicul larg cu privire la modalitățile de control și prevenție a astmului și pentru a demonstra ca diagnosticarea cu astm nu trebuie să însemne că pacientul va duce o viață sedentară în care vizitele la camera de gardă fac parte din rutina zilnică,  Societatea Română de Pneumologie organizează marți, 4 mai, la ora 11.30 conferința de presă “Îți poți controla astmul”, în Centrul de Training din cadrul  Institutului de Pneumologie “Marius Nasta” din București. Societatea Română de Pneumologie este o organizație profesională și știintifică, nonprofit, cu personalitate juridică, formată în vederea organizării și promovării relațiilor profesionale și sociale ale membrilor săi în contextul luptei împotriva tuberculozei și a altor afecțiuni respiratorii.

Acest articol a fost citit de 706 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică