|
Pancreas artificial pentru controlul glicemiei |
|
|
|
21 Aprilie 2010 |
Oamenii de știință americani au creat un pancreas artificial care copiază mecanismul fiziologic de control privind nivelurile zahărului în sânge, potrivit unui raport publicat recent de revista Science Translational Medicine. Cercetătorii de la Universitatea din Boston și de la Spitalul General din Massachusetts au semnalat că sistemul pancreatic artificial reușește să mențină niveluri aproape normale de glucoză fără a cauza hipoglicemie. Sistemul, care
controlează combinația de insulină și glucagon printr-o tehnologie informatică avansată, a fost dezvoltat de Universitatea din Boston iar primele teste au fost efectuate la Spitalul General din Massachusetts, potrivit raportului.
”Acesta este primul studiu care testează un pancreas artificial și care folosește atât insulină cât și glucagon la persoane cu diabet de tip 1”, a spus Steven Russell, de la Unitatea de Diabet a Spitalului General din Massachusetts.
În cazul acestui tip de diabet, celulele beta care produc insulina în pancreas sunt distruse de sistemul imunologic, ceea ce face necesar un tratament pentru a controla nivelul hormonului în sânge. Controlul nivelului insulinei antrenează însă riscul de hipoglicemie, problemă cauzată de un nivel prea ridicat al hormonului, care poate fi fatal
. Potrivit lui Edward Damiano, de la Departamentul de inginerie biochimică al Universității din Boston, pancreasul artificial poate controla acțiunea ambilor hormoni.
”Sistemul nostru a fost conceput pentru a contracara scăderile moderate de zahăr în sânge cu mici doze de glucagon în timpul zilei, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor care nu suferă de diabet”, a spus Edward Damiano.
La acest studiu au participat 11 adulți care sufereau de diabet de tip 1 și a fost realizat în scopul de a încerca software-ul care controlează sistemul.
Pentru a măsura cu cea mai mare precizie posibilă nivelurile de glucoză, au fost măsurate nivelurile de zahăr printr-un senzor instalat într-o venă timp de 27 de ore. Sistemul a menținut nivelul de glucoză la șase participanți, iar cinci au înregistrat hipoglicemie și a fost necesar să bea suc de portocale pentru a ridica nivelurile de zahăr, semnalează raportul.
”Un sistem ca acesta ar putea substitui necesitatea ca pacienții să-și controleze nivelurile de zahăr și a lua decizii de tratament la intervale de câteva ore”, a mai spus Edward Damiano, care a apreciat că ”poate fi o evoluție în terapia care se aplică diabetului de tip 1”. /Agerpres/
Acest articol a fost citit de 1430 ori.
|