|
O unitate SMURD echipată cu elicopter va deservi vestul țării, din septembrie |
|
|
|
16 August 2011 |
O unitate SMURD de intervenție rapidă, echipată cu elicopter medical, va deservi vestul țării, începând cu luna septembrie, a anunțat ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș. Unitatea SMURD cu elicopter ar urma să deservească județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Bihor. Ministrul a spus că este posibil ca unitatea să deservească inclusiv județul Sălaj și că un elicopter din dotarea actuală a MAI va fi pus la dispoziția noii baze
SMURD în luna septembrie.
"Un elicopter aflat în prezent în dotarea MAI va fi pus la dispoziție imediat ce Guvernul va putea emite ordonanțe, la începutul lunii septembrie, când începe sesiunea parlamentară. Pe aeroportul din Arad există infrastructură, un hangar și avem personal medical specializat", a spus Igaș.
Ministrul a adăugat că elicopterul va fi echipat medical conform standardelor europene pentru aceste tipuri de intervenții, iar în următoarele luni va începe și achiziția, prin Ministerul Sănătății, de elicopetere destinate exlusiv serviciilor medicale. Medicii care vor deservi baza SMURD cu elicopter vor fi din Arad, Bihor și Timiș, urmând să lucreze pe ture de gardă.
Autoritățile estimează că elicopterul va permite reducerea timpului de intervenție la un accident de la 60-90 de minute la 20-30 de minute. Noua unitate SMURD va interveni în special la evenimentele rutiere care vor avea loc pe autostrada din Coridorul IV paneuropean, care ar urma să fie deschisă traficului, între Arad și Timișoara, până la finele anului.
Acest articol a fost citit de 509 ori.
|