|
O posibilă bază anatomică a autismului |
|
|
|
13 Iulie 2006 |
 Este dovedit faptul că persoanele care suferă de
autism au corpul calos de dimensiuni mai mici, iar între teritoriile cerebrale active există o
sincronizare scăzută. Ultimele cercetări arată că acest deficit de sincronizare este legat de deficitul de “cablare” care la rândul lui este realizat de substanța albă a creierului, căreia aparține și corpul calos. Totodată, cercetătorii au observat că persoanele cu
autism folosesc mai intens partea creierului care prelucrează imagini, chiar dacă
problema pe care o rezolvă nu necesită această
funcție în mod normal.
”Gândirea umană este practic ca o rețea.
Nu gândim cu un singur teritoriu al creierului nostru, ci cu ajutorul unei
rețele formată din ariile cerebrale care colaborează între ele – accentul fiind pus
pe colaborare. În autism “lățimea de
bandă” a rețelei este limitată, în particular la conexiunile cortexului
frontal, ceea ce delimitează tipul rețelei ce poate fi utilizat”, explică Marcel Just, coautor al studiilor și
director al Carnegie Mellon's Center for Cognitive Brain Imaging.
Cu ajutorul fMRI (functional magnetic resonance imaging) s-a descoperit o
sincronizare deficitară între cortexul frontal și restul creierului. Unele părți ale corpului calos joacă un rol
important în această delimitare a sincronizării. La persoanele cu autism
legăturile anatomice, măsurate prin dimensiunile substanței albe se corelează
în sens pozitiv cu legăturile funcționale, reprezentate prin sincronizarea
regiunilor cerebrale active. În plus, conexiunile
funcționale sunt mult mai deficitare la pacienții cu autism sever. Autorii
cred, că folosirea mai accentuată a vizualizării la persoanele cu autism este de fapt o
adaptare pentru a compensa folosirea
limitată a regiunilor frontale.
Acest articol a fost citit de 1868 ori.
|