|
O nouă genă implicată în patogeneza bolii coronariene |
|
|
|
13 Aprilie 2007 |
Cercetătorii de la Duke University au
identificat o nouă genă care pare să expună persoanele purtătoare la un risc
crescut al apariției bolii cardiovasculare. Gena respectivă, cunoscută ca și
kalirin (KALRN), este localizată la nivelul cromozomului 3, în regiunea
a cărei implicare în patogeneza bolii coronariene a fost deja demonstrată. „Am
folosit o abordare iterativă pentru a
găsi o asociere genetică între kalirin și boala
coronariană”, a declarat pentru Heartwire
dr. Simon Gregory (Duke
University Medical Center, Durham, NC). „Conduita a constat din testarea unui
număr mare de markeri genetici dintr-o regiune de linkage de pe 3q13-21 la o
anumită populație de pacienți cardiaci. Markerii cu o semnificație sugestivă la
această primă populație au fost testați din nou la un alt lot caz-control
pentru a verifica dacă într-adevăr există o asociere. Conform analizelor
statistice, kalirin a fost asociat cu boala coronariană, în special la
pacienții care au prezentat apariția precoce a bolii.”
Rezultatele studiului condus de dr. Liyong Wang (Duke University Medical
Center) apar în numărul din aprilie al revistei American Journal of Human
Genetics.
Acest articol a fost citit de 1359 ori.
|