|
Nu se mai găsesc medicamente din import |
|
|
|
29 Ianuarie 2009 |
Bolnavii cronici din întreaga țară găsesc cu greu medicamentele necesare în farmacii. Creșterea monedei euro și întârzierea recalculării prețurilor la noul curs valutar, dar și prelungirea negocierii dintre Ministerul Sănătății și furnizori a dus la epuizarea stocului de medicamentele din import. Astfel pacienții cronici încearcă disperați în fiecare zi
din farmacie în farmacie să își găsească tratamentul ce îi menține în viață. Asociația Bolnavilor Cronici a anunțat că în spitale și farmacii nu mai sunt medicamente de import pentru pacienții cronici.
"Sistarea importurilor de medicamente pe aceste boli cronice a pus pacienții într-o postură destul de urâtă. Avem peste două milioane jumate de bolnavi cronici în România. Sunt disperați, sunt panicați, chiar și-au manifestat dorința de a ieși în stradă, de a protesta, că nu mai au ce pierde", a declarat președintele Asociației Bolnavilor de Boli Cronice, Cezar Irimia.
Acest articol a fost citit de 1659 ori.
|