|
Nouă descoperire în domeniul diagnosticării precoce a maladiei Alzheimer |
|
|
|
07 Iulie 2010 |
Identificarea prezenței unei proteine în concentrație ridicată în organism constituie semnul unei îmbolnăviri de Alzheimer chiar și cu 10 ani înainte de declanșarea propriu-zisă a maladiei, conform unui material publicat în revista Archives of General Psychiatry. Detectarea nivelului acestei proteine se poate realiza prin simple analize de sânge, iar tratarea precoce a maladiei poate micșora semnificativ impactul acesteia. Conform oamenilor de știință, cu
mulți ani înainte de declanșarea maladiei Alzheimer, iminența acesteia este anunțată de creșterea nivelului unei proteine denumită clusterină. Studiul, realizat de Institutul de Psihiatrie din cadrul King's College din Londra, a identificat și faptul că un nivel mai ridicat al acestei proteine corespunde unor pierderi de memorie mai rapide și mai severe.
Perspectiva unui test de sânge care să identifice din timp declanșarea maladiei Alzheimer ar putea reprezenta un adevărat 'Graal' pentru viitorii bolnavi. În cadrul acestui studiu au fost comparate mostre de sânge prelevate de la 300 de persoane suferind de Alzheimer dar și sănătoase
. Prin comparație, cercetătorii au descoperit faptul că simptomele maladiei Alzheimer sunt legate de nivelul clusterinei din sânge, iar nivelurile mai mari din această proteină sunt asociate unor cazuri mai grave de deterioare cerebrală provocată de demență.
Experimentele realizate pe cobai au demonstrat că această proteină este produsă în cantități din ce în ce mai ridicate, odată cu înaintarea în vârstă, și este legată de dezvoltarea plăcilor senile pe creier, ce obstrucționează sistemul de comunicare între celulele nervoase. Clusterina înconjoară aceste plăci. Oamenii de știință nu știu încă dacă aceste plăci sunt cauza maladiei Alzheimer sau doar un efect al acesteia, însă au constatat că organismul produce o mai mare cantitate de clusterină pe măsură ce plăcile se acumulează, fapt care sugerează că această proteină ar încerca să protejeze creierul în fața acestei amenințări.
Din acest motiv, un nivel mai ridicat de clusterină, proteină ce poate fi detectată printr-o simplă analiză de sânge, poate să atragă atenția asupra faptului că organismul a început deja lupta împotriva maladiei Alzheimer, deși maladia propriu-zisă nu s-a declanșat încă la nivel simptomatic.
Acest articol a fost citit de 1327 ori.
|