Vineri, 25 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Nouă cadre medicale, decorate prin decret prezidențial Listeaza E-mail
28 Decembrie 2010
base.jpgPreședintele Traian Băsescu a decorat mai multe cadre medicale din București pentru modul în care au acționat în luna august a acestui an în cazul bebelușilor salvați din incendiul de la Maternitatea Giulești, potrivit unui decret prezidențial publicat, luni, în Monitorul Oficial. Șapte medici - prof. dr. Mircea Ioan Dan Enescu, dr. Dan Viorel Theodor Eliseu, dr. Ion Radu Ninel Bălănescu, dr. Grasu Rodica Alis, dr. Oprița Bogdan Mihai, dr. Rusu Dumitru Florin Dumitru Cătălin, dr. Petrișor Elena - au primit din partea șefului statului decorația Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Alte două cadre medicale de la Maternitatea Giulești, asistentele medicale Croitoru Mihaela Mariana și Stănciulescu Carmen Aurora, au fost distinse cu Medalia Națională Serviciul Credincios clasa a III-a. Cele nouă cadre medicale de la Giulești au fost decorate la propunerea ministrului Sănătății, Cseke Attila, pentru profesionalismul și umanismul dovedite în actul medical și pentru modul exemplar în care au acționat pentru salvarea nou-născuților de la Maternitatea Giulești, se mai arată în decretul publicat luni în Monitorul Oficial.

Trei nou-născuți au decedat pe 16 august, în urma unui incendiu izbucnit la Maternitatea Giulești, alți opt bebeluși fiind evacuați cu arsuri medii și grave la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'. În urma exploziei urmate de un incendiu, produse în seara de 16 august, la Secția de reanimare nou-născuți din cadrul maternității Giulești, alți 11 bebeluși, împreună cu 14 mămici, au fost evacuați la Spitalul Caritas din Capitală . În urma exploziei de la maternitatea Giulești, au fost evacuate în total 113 persoane, respectiv 53 de copii și 60 de femei.

Încă doi nou-născuți de la Maternitatea Giulești au murit ulterior la Spitalul de Copii 'Grigore Alexandrescu', unde fuseseră transportați de urgență într-un lot de patru bebeluși aflați în stare gravă, intubați și cu arsuri pe 70-80 la sută din suprafața corpului. Numărul total al bebelușilor decedați în urma incendiului de la Giulești s-a ridicat la cinci.

Asistenta Florentina Cârstea care trebuia să aibă grijă de nou-născuții din Secția de terapie intensivă a Maternității Giulești din București, în timpul tragediei în care au murit cinci bebeluși, a fost pusă sub urmărire penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă, de către procurori de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General. Alături de aceasta au fost puși sub acuzare și alți angajați ai maternității, între care șeful Serviciului tehnic al Maternității Giulești, Vasile Dima, și șeful secției de Neonatologie de la Maternitatea Giulești, medicul Adrian Toma, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

De asemenea, Parchetul a dispus începerea urmăririi penale împotriva Maternității Giulești pentru ucidere din culpă și vătămare gravă din culpă, având indicii privind încălcarea normelor de sănătate și securitate în muncă, a normelor privind montarea și verificarea instalațiilor electrice, a reglementărilor cu privire la gestionarea resurselor umane existente și a reglementărilor de luare a unor măsuri de prevenire a incendiilor. /Agerpres/

Acest articol a fost citit de 727 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică