Vineri, 25 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Nereguli descoperite în urma controalelor MS la serviciile de ambulanță și UPU Listeaza E-mail
02 Noiembrie 2010
ambulanta.jpgO serie de nereguli au fost identificate în urma controalelor demarate de Ministerul Sănătății (MS) la sfârșitul lunii august la serviciile de ambulanță din 18 județe ale țării după ce, într-o amplă analiză asupra activității acestora, au existat mai multe suspiciuni de nereguli, se arată într-un comunicat de presă remis luni Agerpres. Potrivit comunicatului MS, primele rapoarte de control au fost finalizate în cazul serviciilor de ambulanță din județele Tulcea și Sălaj, iar în ambele cazuri au fost identificate mai multe neconcordanțe între datele înregistrate în sistemul unic de urgență 112 și raportările serviciilor de ambulanță. Mai mult, au fost descoperite nereguli la decontarea de combustibil, raportări false în care au fost utilizate nume false pentru care au fost decontate servicii, nereguli în aplicarea legislației, precum și alte abateri.

Urmare a acestora, echipa de control a MS a propus organizarea comisiilor de disciplină pentru contabilii-șefi, șefii de achiziții și directorii tehnici și analizarea contractelor de management a managerilor de ambulanță. Ambele rapoarte de control urmează ca, în cursul acestei săptămâni, să fie înaintate către organele abilitate.

Totodată, controalele MS la serviciile de ambulanță vor continua, menționează comunicatul MS. De asemenea, vor începe și o serie de verificări la unități de primiri urgențe unde există suspiciuni în utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat și respectarea legislației în vigoare.
Lista județelor va fi anunțată numai după finalizarea raportelor de control, mai precizează sursa citată.

Acest articol a fost citit de 658 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică