Vineri, 25 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Ministrul solicită CNAS clarificarea normelor de aplicare a contractului-cadru Listeaza E-mail
15 Aprilie 2008
ImageMinistrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că i-a solicitat președintelui Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Vasile Ciurchea, ca într-o săptămână să vină cu o propunere pentru clarificarea normelor de aplicare a contractului-cadru pe 2008. "Este norma casei, dar i-am cerut președintelui să găsească o soluție, chiar de natură legislativă. Dacă va fi nevoie să emitem un ordin de ministru, un ordin comun ministru-președinte CNAS, o vom face și atunci procedura se reia și poate să ducă la rezolvarea acestei situații. Dacă vor exista păreri că ordinul respectiv nu este suficient de clar, atunci trebuie modificat, ca să îl facem mai clar. Am cerut ca pe săptămâna viitoare să vină cu un punct de vedere" - a spus Nicolăescu.
 Ministrul a arătat că a primit mai multe sesizări din teritoriu referitoare la interpretarea abuzivă de către CNAS și casele județene a condițiilor acordării asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008. "Cred că este o interpretare forțată din partea CNAS și a caselor județene. Am primit mai multe semnale la MSP, dar, din păcate, problema nu e în curtea noastră, pentru că nu noi facem contractări. Dar l-am sesizat pe președintele CNAS și i-am solicitat să vină, dacă e nevoie, cu o modificare a legislației, iar dacă e o interpretare excesivă a legislației actuale, să găsim soluția să fie interpretată corect" - a afirmat Eugen Nicolăescu. El a subliniat că nu va permite să se ajungă la discriminări în privința medicilor care lucrează în spații închiriate (în comodat), cărora casele de asigurări le impun fie să renunțe la contractele de furnizori de servicii prin aceste cabinete, fie să își prezinte demisia de la unitățile sanitare de stat la care au contracte de muncă. "Nu cred că ajungem la discriminare. Pe mine mă interesează că este distorsionată concurența și eu vreau să fie concurență, pentru că dacă există concurență cinstită și corectă, atunci calitatea serviciilor crește și tarifele practicate de medici vor scădea. Și de aici a plecat nemulțumirea mea pentru modul în care se aplică acum contractul-cadru" - a afirmat Nicolăescu. /Rompres/

Acest articol a fost citit de 2314 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică