Vineri, 25 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Ministrul Cseke nu știe exact când se va da rezidențiatul în 2011 Listeaza E-mail
27 Ianuarie 2011
cseke.jpgAflat la Iași pentru a participa la o întâlnire organizată de Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România, ministrul Attila Cseke a precizat că principiile organizării examenului de rezidențiat vizează elaborarea unei metodologii unice de concurs, care vor fi supuse dezbaterii, pe site-ul Ministerului Sănătății, începând de săptămâna viitoare. "Am discutat despre organizarea examenului de rezidențiat de anul acesta, pe care dorim să-l programăm pe 20 noiembrie, cu o organizare descentralizată în cele șase orașe universitare tradiționale în domeniul medicinii - Iași, București, Cluj, Craiova, Timișoara și Târgu Mureș. (...) Important este de reținut că, deși examenul este descentralizat, acesta se va desfășura pe baza unei bibliografii unice indiferent unde se desfășoară examenul sau unde se prezintă studentul sau medicul . Din punctul nostru de vedere este un pas înainte", a precizat ministrul.

Domnul ministru probabil nu a consultat de site-ul ministerului pe care îl conduce, unde este afișată din data de 20 ianuarie data la care se va susține examenul de rezidențiat.

Domnul ministru a mai admis că, deși universitățile de medicină din țară au capacitatea de a organiza desfășurarea în bune condiții a examenului de rezidențiat, personal și-ar dori ca astfel de concursuri să se desfășoare la nivelul fiecărui spital în parte, așa cum se procedează în clinicile din străinătate. Toate bune și frumoase dar ce ne facem cu nepotismul și spaga de la români? Chiar și așa marile centre medicale sunt pline de copiii, nepoții unora și altora care au picat cu brio examenul de rezidențiat (unii chiar de mai multe ori) dar au ajuns cadre didactice, rezidenți, specialiști...

Acest articol a fost citit de 1244 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică