|
Metode alternative de naștere la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe |
|
|
|
19 Octombrie 2010 |
Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe ar putea oferi pacientelor metode alternative de naștere, cum ar fi nașterea în apă. Directorul medical al Spitalului, Albert Istvan a declarat că lucrările de reabilitare a secției de Obstetrică-Ginecologie au intrat în linie dreaptă, urmând să fie finalizate în decurs de cel mult o lună. Potrivit acestuia, mamele internate vor benefica de condiții superioare celor existente anterior, deoarece vor putea sta împreună
cu bebelușii în saloane cu unul, două sau trei paturi și baie proprie.
'După ce terminăm această etapă vom avea posibilitatea să introducem și tehnici de naștere alternative, cum ar fi nașterea sub apă', a declarat Albert Istvan, menționând că această practică este la modă în alte țări, dar în județul Covasna ar reprezenta o premieră absolută
. Mulți specialiști susțin că nașterea în apă prezintă o serie de avantaje atât pentru femeia însărcinată, căreia îi ușurează și scurtează travaliul, cât și pentru făt, deoarece mediul acvatic îi oferă o tranziție mai ușoară către mediul exterior.
Lucrările de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, finanțate de Ministerul Sănătății, au început în urmă cu șase ani, după ce s-a constatat că structura de rezistență a clădirii este extrem de șubredă și nu mai rezistă unui cutremur de intensitate medie. Lucrările au trenat deoarece nu s-a asigurat continuitate în finanțare. /Agerpres/
Acest articol a fost citit de 725 ori.
|