Medicii de familie vor avea plafon, prin reintroducerea bugetului orientativ
17 Decembrie 2010
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMFR) și Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) au anunțat, joi, într-o conferință de presă, că se delimitează hotărât de măsurile pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății (MS) vor să le ia împotriva intereselor pacienților, prin proiectele de Contract-cadru și norme pentru 2011, care prevăd introducerea unui plafon pentru medicii de
familie. FNPMFR și SNMF au spus că se constată o înrăutățire a situației de contractare pentru anul 2011, reprezentanții acestora susținând că toate măsurile se iau împotriva intereselor pacienților prin distrugerea medicinei de familie. Medicii de familie sunt nemulțumiți și de reducerea nejustificată a finanțării medicinei primare, cu repercusiuni directe și profunde, nefavorabile asupra sănătății.
'Procentul alocat medicinei de familie din fondul de asigurări de sănătate a scăzut de la an la an. În 2010 a fost 5,7%, iar pentru 2011 se anunță un procent și mai mic', a afirmat dr. Doina Mihăilă, președinte al FNPMFR.
Aceasta a menționat că în 2010 s-au alocat pentru acest segment 1.105 mii lei, iar pentru 2011 se anunță 1.067 mii lei, deci o scădere. Dr. Mihăilă s-a referit la măsurile care au fost luate în 2010, care nu au fost dintre cele mai fericite și care au dus la scăderea accesului la medicul de familie prin plafonarea numărului de consultații.
'În 2011 se are în vedere reintroducerea bugetului orientativ, adică un fel de plafon', a explicat dr. Mihăilă, specificând că se transferă plafonul de la farmacii la medicul de familie, ceea ce este împotriva legislației și atrăgând atenția că 'nimeni nu are dreptul, potrivit reglementărilor în vigoare să facă acest lucru și să îi pună pe medici în situația să aleagă între cine trăiește și cine moare'
. Potrivit dr. Mihăilă, dacă se depășește acest plafon, reprezentanții Casei de Asigurări au atras atenția că vor trimite controale.
La rândul său, președintele Asociației Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu, a afirmat că bugetul este gestionat de Casa de Asigurări de Sănătate. 'Este o lege care se încalcă prin această limitare. Și așa sunt multe situațiile în care, de pildă, în cazul bolilor cronice, pacientul trebuie să vină la control o dată la trei luni, dar în situația în care are o hipertensiune și trebuie controlată mai des, acest lucru nu este cuantificat de Casă', a spus dr. Tănăsescu. Au fost modificate și procentele per capita și per serviciu, respectiv la 60% și 40%.
Prin introducerea plafonului se limitează și numărul trimiterilor pentru investigații. În prezent, la nivelul țării sunt 11.800 cabinete de medicină a familiei, care în acest moment sunt în prag de faliment, nereușind să-și poată plăti cheltuielile generate de cabinet.
Dr. Rodica Tănăsescu a spus că în 2009 bugetul a fost cu 35-40% mai mic, în 2010 mai mic cu 5% și dacă mai scade și în anul 2011, situația medicinei de familiei se va agrava.
Medicii de familie au spus că în ciuda tuturor declarațiilor și a recunoașterii importanței medicinei de familie, se constată că responsabilii sistemului intenționează ca și anul viitor să reducă alocația pentru acest segment.
Reprezentanții FNPMFR și SNMF au anunțat, totodată, că în condițiile în care aceste proiecte vor fi promovate în continuare, recomandă tuturor medicilor de familie să nu semneze niciun contract de furnizare de servicii medicale și să-și pregătească actele pentru emigrare, iar până la obținerea lor, medicii de familie vor lucra în regim privat total.