|
Medicii de familie sunt deciși să recurgă la măsuri de protest |
|
|
|
10 Februarie 2011 |
Medicii de familie sunt deciși să recurgă la mai multe măsuri de protest, începând cu depunerea de cereri de certificate de conformitate în vederea practicării acestei specialități acolo unde sunt recunoscuți și respectați, până la nesemnarea contractelor, notificare la contract sau chemare în instanță. Reprezentanții medicilor de familie consideră că o consultare cu autoritățile nu mai este utilă, întrucât nu s-a respectat nimic din ce s-a discutat cu Casa
Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), indiferent câte argumente au fost la Contractul-cadru. "Ministerul Sănătății nu ne-a consultat niciodată, încălcând Protocolul din 7 aprilie 2010. Nu a existat niciun fel de dialog, deși am pus la dispoziție întreaga noastră disponibilitate, trimițând, conform principiului transparenței decizionale, la Ministerul Sănătății, observațiile noastre la toate proiectele afișate. Nu am fost niciodată invitați la dezbaterile privind proiecte de legi care ne privesc în mod direct", susțin aceștia.
Situația medicinei de familie din România, avalanșa de legi și proiecte de legi apărute fără o minimă consultare, impunerea informatizării sistemului pe banii medicilor, dispariția sporurilor de zone izolate, scăderea dramatică a veniturilor cabinetelor cu 52% din 2008 încoace sunt motive pentru care medicii de familie au decis să ia o atitudine comună în fața decidenților sistemului.
În aceste condiții, Societatea Națională de Medicina Familiei va organiza, sâmbătă, 12 februarie, ora 14, la Clubul Medicilor din incinta Spitalului de Boli Infecțioase ''Victor Babeș'', o conferință de presă în care va fi prezentată "situația jalnică a sănătății în România, bulversarea generală, de la toate nivelurile sistemului medical, care afectează profund sănătatea oamenilor, care constituie pentru medicii de familie un motiv real de profundă îngrijorare".
La conferința de presă vor fi prezenți toți reprezentanții medicilor de familie din România, atât din Societatea Națională de Medicina Familiei, cât și din Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România și din Colegiul Medicilor din România, dar vor fi invitați și reprezentanții Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, ai Alianței Pentru Sănătate din România.
Acest articol a fost citit de 759 ori.
|