|
Măsurarea calciului din coronare poate prezice riscul cardiac |
|
|
|
30 Aprilie 2010 |
Măsurarea depozitelor de calciu din coronare ar putea ajuta la o mai bună prezicere a bolilor cardiovasculare, arată un studiu publicat în această săptămână în Journal of the American Medical Association. Cercetările precedente indicaseră deja că acumularea de calciu în artere este legată de bolile cardiovasculare, precizează dr Tamar Polonsky, de la Facultatea de Medicină a Universității Northwestern din Chicago. Cardiologul este principalul autor al
acestui studiu, care urmărește să stabilească dacă măsurarea acumulării de calciu din arterele coronare ar trebui sau nu adăugată la examenele medicale existente.
Coeficientul de acumulare de calciu (CACS) este determinat cu ajutorul unei metode de imagistică pe calculator, numită tomodensitometrie. Cercetătorii au mai măsurat CACS la 5 878 persoane care nu sufereau de boli cardiovasculare
. La cinci ani de la începutul studiului, desfășurat între 2000 și 2008, aprecierile asupra riscului de a dezvolta o boală cardiovasculară au fost clasificate după două modele. Primul include vârsta, etnia, sexul, fumatul, utilizarea medicamentelor împotriva hipertensiunii, tensiunea arterială sistolică și măsurarea colesterolului la persoanele cuprinse în studiu. Al doilea model a luat în considerare acești factori, plus coeficientul de calciu. Ei au putut apoi să compare care din cele două modele a evaluat cel mai bine riscul unei boli cardiovasculare.
'Rezultatele studiului arată că adăugarea coeficientului de acumulare de calciu în arterele coronariene la riscurile tradiționale de boli cardiovasculare permite îmbunătățirea netă a predicției lor', sunt de părere autorii studiului./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 793 ori.
|