Markerii de activitate biologică în bolile inflamatorii intestinale
08 Martie 2007
În mod tradițional activitatea afecțiunilor
inflamatorii intestinale este evaluată printr-un indice de activitate clinică
care cuantifică simptomele clinice și printr-un indice endoscopic care
evaluează gradul inflamației. Indexul clinic oferă o măsură indirectă a
activității bolii și poate să nu prezică cu acuratețe activitatea inflamatorie.
Endoscopia și examinările histologice sunt precise dar fac
parte din metodele invasive și costisitoare.
Iată de ce există o permanentă căutare a biomarkerilor ce se pot folosi în
cuantificarea activității bolii și a riscului de recădere. Markerii de
activitate biologică reprezintă o cale obiectivă de evidențiere a inflamației
și ar putea juca un rol adjuvant sau chiar primordial în evaluarea activității
bolii și în prezicerea recăderilor.
Un studiu recent publicat subliniază faptul că nivelele reactanților de
fază acută se corelează cu activitatea bolii unii dintre aceștia putând fi
folosiți în ajutorul prezicerii recăderilor.
VSH-ul este un reactant de fază acută ale cărui nivele sunt influențate
atât de morfologia eritrocitelor cât și anumiți constituenți plasmatici, cum ar
fi imunoglobulinele. În bolile inflamatorii intestinale există o variație a
concetrației mai multor proteine serice, unele dintre acestea având timpi de
înjumătățire mult crescuți, fapt ce face ca VSH-ul să nu răspundă rapid la
modificările statusului clinic(VSH-ul scade doar în câteva zile în ciuda
îmbunătățirii clinice rapide). În colita ulcerativă există o bună corelație
între activitatea bolii și VSH cu toate că acesta poate fi normal în proctite
și proctosigmoidite. În boala Crohn VSH-ul pare a fi un indice cu acuratețe mai
scăzută în măsurarea activității bolii. Așadar VSH-ul crește odată cu creșterea
activității bolii acest fapt corelându-se mai bine cu afectarea colonului și
nereflectând afectarea intestinului subțire.
Orosomucoidul (α1-acid glycoprotein), este o proteină de fază acută
sintetizată la nivel hepatic ca răspuns la injuria tisulară, inflamație sau
infecție și poate avea și rol de imunomodulator. Nivelele circulante de
orosomucoid se corelează cu activitatea bolii dar timpul de înjumătățire de 5
zile îl limitează ca indicator al îmbunătățirii activității bolii.
Timpul de înjumătățire redus al proteinei C reactive(PCR) de doar 19 ore
face din acesta un marker valoros în detectarea bolii active. În boala Crohn
nivelele serice ale PCR se corelează cu boala activă. Aceeași tendință se poate
observa și în rectocolita ulcero-hemoragică(RCUH) însă nivelul PCR este mai
scăzut decât în cazul bolii Crohn. Într-un studiu recent nivele crescute ale
PCR au fost în mod semnificativ asociate cu o activitate clinică moderat-severă,
cu boală activă ileo-colonoscopic și cu inflamație severă din punct de vedere
histologic însă nu cu o imagistică anormală a intestinului subțire în cazul
bolii Crohn. În RCUH nivele crescute ale PCR au fost asociate în mod
semnificativ cu activitate clinică severă, cu boală activă colonoscopic dar nu
cu inflamație din punct de vedere histologic. Cu toate acestea unii pacienți au
valori săzute ale PCR în faza acută a bolii, aceștia având cel mai frecvent o
afectare exclusivă a ileonului.
Valoarea PCR ca predictor al recăderilor este controversată.
Leucocitoza nu este un indicator folositor în practica clinică având în
vedere faptul că numărul leucocitelor poate fi afectat de o paletă extrem de
largă de alți factori. Numărul trombocitelor se corelează cu boala activă însă
nu se folosește în practică deoarece atât hemoragiile cu alte localizări cât și
anemia feriprivă pot cauza trombocitoză.
Citokinele și moleculele de adeziune sunt crescute în boala activă în
mod inconstant. Expresia citokinelor proinflamatorii este marcat crescută la
nivelul mucoasei interstinale la pacienții cu boală intestinală inflamatorie
activă însă această constatare nu este întotdeauna acompaniată de concentrații
serice crescute ale citokinelor.
Markerii fecali sunt folositori în evaluarea activității bolii și a
recăderilor.
Calprotectina fecală este eliberată de la nivel celular în timpul
activării sau distrugerii celulare putând fi ușor măsurată din fecale prin
metoda ELISA dovedindu-se a fi un marker sensibil al activității bolii Crohn și
corelându-se bine cu activitatea endoscopică și histologică a RCUH.
Calprotectina fecală se normalizează în paralel cu vindecarea endoscopică în
boala Crohn. Valoarea medie a calprotectinei fecale la indivizii sănătoși este
de 2 mg/L cu o limită superioară de 10 mg/L.
Tibble et al au evidențiat că un nivel de 50 μg/g de calprotectină fecală este
un marker sensibil și specific al recăderii atât în boala Crohn cât și în
RCUH.(sensibilitate de 90%, specificitate de 83%)
Lactoferina fecală se măsoară tot prin metoda ELISA concentrațiile
normale fiind de 1.45 ± 0.4 μg/g crescând la câteva sute în boala inflamatorie
intestinală activă. Concentrațiile lactoferinei fecale sunt crescute la
pacienții cu boală inflamatorie intestinală activă față de bolnavii în remisie
cu o specificitate cuprinsă între 85-90%. Nivele lactoferinei fecale cresc în
mod semnificativ înaintea unei recăderi evidente clinic.
Markerii biologici au fost de asemenea studiați pentru prezicerea
recăderilor la pacienții cu boală intestinală inflamatorie aflați în remisiune.
Brignola et al au formulat un index de prognostic bazat pe valorile VSH-ului,
α2-globulinei și α1-glycoproteinei. Valori crescute(un index de prognostic
peste 0,35) prezic recăderea într-un interval de 18 luni. Valorile normale nu
prezic însă remisiunea la toți pacienții.
Astfel se concluzionează că reactanții de fază acută și markerii fecali
sunt folositori în stabilirea activității bolii în practica clinică iar în ceea
ce privește citokinele și moleculele de adeziune sunt necesare încă o serie de
date suplimentare. PCR, VSH-ul, interleukinele și markerii fecali sunt
folositori în prezicerea recăderilor.