 Cercetători din cadrul Universității din Fribourg au testat cu succes o moleculă ce le permite unor macaci paralizați să își redobândească, în mare parte, dexteritatea. Acest tratament face, acum, obiectul unor teste pe pacienți umani
Încă din 1983, Martin Schwab - în prezent, directorul Centrului de cercetări în privința creierului de pe lângă Universitatea și Școala Politehnică Federală /EPF/ din Zurich - se interesează de leziunile pe care le poate suferi măduva spinării în cursul unui traumatism /accident, cădere, șoc etc./. El observă faptul că axonii, rețeaua de cabluri ce leagă celulele sistemului nervos, sunt secționați. Și, mai ales, că în pofida unei slabe înmuguriri, aceste fibre nu reușesc să se regenereze îndeajuns pentru a reface conexiunile rupte. Însă, în continuare, el face o descoperire crucială: cea care împiedică această regenerescență spontană este o moleculă, botezată Nogo. Cercetătorii dezvoltă, atunci, o substanță - un tip de anticorpi - aptă să neutralizeze această moleculă inhibitoare. Mai rămâne doar ca ea să fie testată.
Primele teste, efectuate pe șobolani, sunt pozitive. Dar, de la rozător la om, există o marjă pe scara speciilor de mamifere. Echipa de cercetători decide, atunci, să treacă la experiențe pe macaci, în colaborare cu Universitatea din Fribourg. "Organizarea generală a sistemului corticospinal al omului este similară cu cea a acestor primate, nu cu cea a șobolanilor", justifică profesorul de fiziologie Eric Rouiller.
Aceste experiențe, începute în urmă cu șase ani - și strict controlate -, au implicat 12 macaci adulți. Cercetătorii i-au învățat, mai întâi, pe aceștia să prindă bucățele de hrană dispuse în orificiile unei plăci din plastic puse în fața lor. După această perioadă de antrenament, primatele au fost supuse unei intervenții chirurgicale: măduva lor spinală a fost parțial secționată de o parte, între două vertebre cervicale. Lucrul acesta a avut drept consecință îndeosebi paralizia mâinii corespunzătoare, dar nu a brațului ori antebrațului, ai căror motoneuroni sunt situați mai sus pe măduva spinării.
"La scurt timp de la leziune, maimuțele au fost incapabile să mai prindă fărâme de hrană cu degetele. La șase nimale care nu erau tratate, s-a dezvoltat, încetul cu încetul, o recuperare spontană, dar ea a rămas foarte limitată. Dimpotrivă, dexteritatea maimuțelor care beneficiau de tratament era ameliorată în mod semnificativ", rezumă profesorul. Această terapie constă în introducerea sub pielea maimuței a unei mici pompe. Aceasta injectează anticorpul anti-Nogo în lichidul cefalorahidian, ce irigă măduva spinală.
Oricât de promițător ar fi, acest studiu are limitele sale, legate de constrângerile procedurale inerente oricărei cercetări metodologice. Leziunea indusă, foarte țintită, este, oare, de exemplu, reprezentativă pentru traumatismul suferit în cursul unui accident real? "Cele mai frecvente daune sunt mai ample și au loc la nivelul vertebrelor lombare, admite Eric Rouiller. Noi am ales, însă, acest model pentru că el menține un maximum de sănătate a animalului, permițând, totodată, observarea efectelor așteptate de la tratament." Pe deasupra, într-un caz realist, leziunea decurge, adesea, dintr-o comprimare a măduvei spinării mai degrabă decât dintr-o secționare chirurgicală a fibrelor. "Această metodă se situează în continuitatea studiilor efectuate pe șobolani", explică profesorul, care dă asigurări: "Modelul nostru este pe cât de reprezentativ posibil într-o situație în care măduva spinală nu este complet ruptă."
"Aceste rezultate sunt foarte importante, comentează James Fawcett, directorul Centrului pentru refacerea creierului, de la Universitatea din Cambridge. Mai întâi, pentru că macacii sunt - fiziologic - apropiați de om. Dar mai ales pentru că tratamentul pare să fie lipsit de efecte secundare nedorite. Într-un astfel de caz, avem datoria de a-l experimenta imediat pe ființa umană."
Astfel, Martin Schwab nu a așteptat publicarea, duminică, 2 iulie, a rezultatelor obținute în 2005. După studii toxicologice și după obținerea autorizațiilor etice, testele clinice au fost începute, în urmă cu câteva săptămâni, cu o moleculă anti-Nogo dezvoltată de Novartis. Eric Rouiller avertizează însă: "La macaci - niște animale mici -, nu am obținut o nouă creștere a fibrelor decât pe 12 milimetri. Un pacient uman nu își va recăpăta, așadar, întreaga mobilitate cu această terapie. Dar va putea fi redusă amploarea paraliziei."
Viitorul va consta, poate, în combinarea acestei tehnici cu altele. "În locul leziunii, se creează un țesut cicatricial impermeabil pentru axoni. Sunt în curs cercetări ce vizează anihilarea acestui obstacol în calea regenerării acestor fibre", explică profesorul.
Pe de altă parte, un avans în plus ar putea veni din partea creierului. În cadrul altor experiențe, efectuate tot pe macaci, echipa din Fribourg generează leziuni restrânse ale acestor proiecții nervoase chiar la orginea lor, în cortexul cerebral, mai degrabă decât în măduva spinării. Daune ce pot fi și ele cauza paraliziei. Apoi, cercetătorii le aplică acestor primate propiii lor anticorpi. "Preliminar, observăm o recuperare sporită cu tratamentul, /recuperare/ ce rezultă - probabil - dintr-o reorganizare cerebrală. Iar aici, miza clinică este enormă, căci numărul pacienților care suferă de leziuni corticale de acest gen este mult mai mare", conchide Eric Rouiller. (Rompres)
Acest articol a fost citit de 1465 ori.
|
