|
Legea malpraxisului, la un pas de a fi adoptată |
|
|
|
10 Noiembrie 2010 |
Legea malpraxisului, care vizează modificarea și completarea Legii 95/2006 prin posibilitatea rezolvării amiabile între pacient, unitatea medicală și societatea de asigurări a prejudiciului cauzat de acte medicale, a trecut de Senat și va ajunge în plenul Camerei Deputaților. Inițiativa legislativă a medicului-deputat Tudor Ciuhodaru prevede că pacientul va avea libertatea de a alege fie calea judiciară, fie calea administrativă. În opinia sa, soluționarea cazurilor de
malpraxis poate fi îmbunătățită prin adoptarea recomandărilor Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind managementul siguranței pacientului și prevenirea efectelor adverse în sistemul sanitar. Acestea prevăd elaborarea unui cadru politic coerent și comprehensiv în domeniul siguranței pacientului în care să existe și posibilitatea rezolvării administrative extrajudiciare care are multiple avantaje.
'Soluționarea cazurilor de malpraxis este greoaie în România. Pentru obținerea de compensații, pacientul român utilizează legea civilă și există numeroase nemulțumiri legate de durata și rezultatele procesului. La momentul actual, în Europa se consideră că rezolvarea strict judiciară este contraproductivă. Pacientul este supus unei proceduri dificile și de durată în care trebuie să demonstreze, utilizând resurse materiale importante, cauzalitatea act medical-prejudiciu. Din cauza costurilor mari ale asigurărilor, mulți medici se orientează spre specialități de minim risc. Se practică medicina defensivă lăsând descoperite multe dintre sectoarele medicale. Sistemul medical pune accentul pe eșecul medicului fără să încerce identificarea deficiențelor din sistem care ar fi putut fi cauza e șecului', declara pentru Agerpres în luna martie, odată cu depunerea inițiativei legislative, deputatul Tudor Ciuhodaru.
Conform parlamentarului ieșean, pacientul va beneficia de o procedură rapidă, posibilitatea evitării prejudiciului este stabilită de experți, costurile sunt reduse și mulți pacienți primesc compensațiile adevărate, medicii vor avea asigurarea plătită de unitatea sanitară întrucât vor fi incluși în responsabilitatea instituțională și se vor raporta corespunzător la desfășurarea actului medical.
'Personalul medical e obligat să aibă asigurări iar evaluarea cazurilor se face pe baze obiective, având la bază posibilitatea ca prejudiciul să poată fi evitat de către un specialist experimentat. Pe baza aceluiași principiu, companiile de asigurări evaluează obiectiv cazul. Astfel se promovează în întreg sistemul medical raportarea și analizarea cazurilor și se facilitează identificarea cauzelor din sistem care au generat eroarea/greșeala. Dacă există voință politică și este susținută această lege, vom contribui la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate în art. 22 al Constituției României - dreptul la viață și dreptul la integritate fizică și psihică', a precizat deputatul Tudor Ciuhodaru.
Acest articol a fost citit de 608 ori.
|