|
Legea cadru privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate |
|
|
|
22 Decembrie 2011 |
Proiectul de Lege privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate din România va fi publicat pe pagina de web www.ms.ro, la secțiunea transparență decizională. La elaborarea documentului au participat profesioniști din sistemul sanitar, reprezentanții Comisiei Prezidențiale, ai Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Acesta va fi transmis, pentru punct de vedere, către toate organizațiile din sectorul sanitar sau interesate
de acest sistem, respectiv Colegiul Medicilor din România, reprezentanții sindicatelor, reprezentanții asociațiilor de pacienți etc.
Conform proiectului de act normativ se va păstra în aceeași formă sistemul actual de colectare a asigurărilor de sănătate. Modificarea care se va realiza, însă, vizează modul de alocare și gestionare a fondurilor colectate, prin introducerea caselor de asigurări private de sănătate în locul actualelor case județene de asigurări de sănătate.
“Practic, o schimbare esențială în sistem va fi legată de interpunerea între CNAS și furnizorii de servicii medicale a unei verigi suplimentare, reprezentate de casele de asigurări private, care va aduce elemente de competitivitate și eficiență în gestionarea fondurilor, și care va stimula inclusiv creșterea calității serviciilor medicale pentru a atrage cât mai mulți asigurați”, a declarat ministrul Sănătății, Ritli Ladislau. Un al doilea nivel la care sunt propuse modificări legislative semnificative în proiectul supus dezbaterii publice este cel al segmentului care consumă/utilizează peste 50% din buget, respectiv sectorul spitalicesc. “Conform proiectului, spitalele vor avea posibilitatea de a se organiza ca unități cu statut de fundație sau chiar de societate comercială. De asemenea, acestea se vor putea organiza în asociații”, a mai adăugat ministrul Ritli. Noua structură ar permite echipei manageriale o mai mare libertate de acțiune la toate nivelele, de la personal (inclusiv salarizarea diferențiată) pană la structură și dotare, menținând însă proprietatea la nivelul instituțiilor publice (există însă și varianta ca acolo unde se dorește să fie atrași noi parteneri sub diferite modalități care astăzi nu sunt posibile).
“Medicina primară va fi un alt sector în care se înregistrează schimbări importante. Pe lângă medicul de familie va apare medicul angajat direct de către autoritatea locală. Acesta va fi sprijinit de o echipă multidisciplinară al cărei nucleu de bază va fi format din asistenți comunitari și mediatori sanitari. Medicii, care vor avea contract cu primăria vor fi angajați în zone izolate, greu accesibile, acolo unde sunt dificultăți în acordarea de asistență medicală”, a declarat ministrul.
Noul proiect legislativ, mai prevede modificări în ceea ce privește utilizarea resurselor care se referă la zona medicamentului, dar și a calității serviciilor medicale în vederea eficientizării acestor domenii. În acest sens, se propune creearea unei agenții pentru informații și calitate în sănătate (ANCIS), ca o structură în coordonarea MS.
Acest articol a fost citit de 517 ori.
|