Joi, 24 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Jumătate dintre români suferă de cefalee: aflați ce o cauzează Listeaza E-mail
26 Martie 2010
cefalee.jpgAproape jumătate dintre români (46%) acuză dureri de cap, migrene sau cefalee cel puțin o dată pe lună și mai mult de jumătate din cei afectați acuză astfel de simptome săptămânal, relevă un studiu Omnibus realizat de GfK România, în luna februarie 2010. Potrivit cercetărilor, patru din 10 români nu au experimentat aproape niciodată astfel de stări. Odată cu înaintarea în vârstă, atât ponderea celor care acuză lunar astfel de dureri, dar și frecvența crizelor cresc. O persoană tânără de până în 30 de ani se plânge de dureri de cap în medie de 1.4 ori pe lună, în timp ce în rândul persoanelor de peste 50 de ani durerile de cap se instalează mult mai frecvent, în medie de 2.5 ori pe lună.

Mai predispuse unor stări de disconfort generate de durerile de cap sunt femeile, persoanele cu nivel de educație scăzut, dar și persoanele văduve și cele care locuiesc în mediul rural. Studiul indică și o legătură puternică între nivelul de trai și frecvența instalării unor astfel de episoade. Cu cât veniturile sunt mai scăzute, cu atât mai mare este și incidența durerilor de cap. Pentru 46% dintre românii afectați cel puțin o dată pe an de dureri de cap, migrene sau cefalee, criza dispare după cel mult o oră, în timp ce pentru mai mult de jumătate durerile dispar în general după câteva ore sau chiar după o zi.

Un mediu de lucru prea stresant sau prea monoton, cu termene de predare strânse și în care relațiile cu șefii sau colegii sunt mai tensionate se asociază cu o durată mai mare a crizelor.
Cel mai frecvent, aceste dureri sunt localizate în zona frunții (41% dintre cei afectați anual) sau sunt dureri generalizate în toată zona capului (29%). Relativ frecvente sunt și durerile în zona oculară (20%) sau a tâmplelor (19%).
Cele mai frecvente simptome asociate durerilor de cap sunt amețelile (26%), stările de agitație (15%), tulburările de vedere (13%), dificultățile de concentrare (11%), greața (11%), lipsa poftei de mâncare (11%) și afectarea capacității motrice (11%).


Înaintarea în vârstă favorizează apariția unor simptome asociate durerilor de cap, precum tulburările de vedere, creșterea tensiunii arteriale sau afectarea capacității motrice. Tulburările de vedere, greața sau vărsăturile sunt simptome asociate care apar mai frecvent în rândul persoanelor care acuză dureri de cap de durată mai mare (în jur de o zi sau mai mult).

Respondenților li s-a cerut să numească și situația în care durerile de cap se instalează cel mai frecvent. Astfel, principalii factori care duc la declanșarea crizelor sunt stresul (pentru 33% dintre cei afectați), oboseala (22%) sau supărarea (12%). Riscul de declanșare a durerilor de cap din cauza supărării sau temperaturilor extreme (scăzute sau ridicate) este semnificativ mai mare în rândul persoanelor peste 60 de ani decât în alte segmente de vârstă. Persoanele văduve acuză mai des astfel de episoade din cauza supărării, deprimării sau plânsului, în vreme ce persoanele cu educație superioară sunt mai predispuse acestor crize după un efort intelectual susținut, după utilizarea intensă a computerului, dar și după ce stau mai mult timp în încăperi neaerisite sau în care funcționează aparatul de aer condiționat.

Studiul a relevat totodată că 83% dintre cei care au dureri de cap cel puțin o dată pe an folosesc automedicația când au astfel de episoade, 9% apelează la medicul de familie sau la farmacist, iar 8% nu folosesc nici un fel de remediu. Persoanele peste 50 de ani consultă medicul sau farmacistul mult mai frecvent în astfel de situații. Pe de altă parte, ponderea celor care așteaptă ca durerea să treacă de la sine este mai mare în rândul persoanele sub 30 de ani.
Dintre cei care urmează un tratament când au dureri de cap, 90% aleg de obicei tratamentul medicamentos, restul de 10% folosind produse naturiste/homeopate.
Algocalminul este panaceul la care recurg cei mai mulți pentru a diminua și alina durerile de cap (63%), fiind de departe preferat de către toate segmentele de populație. Următoarele cele mai folosite medicamente la apariția acestor simptome sunt paracetamolul (36%) și antinevralgicul (32%). Nurofenul (22%) și aspirina (21%).
Odată cu înaintarea în vârstă, crește și preferința pentru medicamente cum ar fi antinevralgicul sau aspirina, în timp ce în rândul tinerilor sub 30 de ani, Nurofenul și-a câștigat o mare popularitate, fiind al doilea cel mai folosit medicament după algocalmin.
Studiul Omnibus realizat de GfK România, în luna februarie 2010, a fost efectuat pe un eșantion de 1.641 de persoane, rezultatele fiind reprezentative pentru populația României în vârstă de 15 ani.

Acest articol a fost citit de 984 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (1)
 
1. Scris de violeta in 07-04-2010 15:08
 
 
 
romanii si durerile de cap
articolul este foarte interesant .studiul care s/a facut este foarte la obiect dar era interesant sa se scrie si deapre consumul de sucuru .bauturi energizante ..si lipsa de miscara in randul adolescentilor care nu sant informati foarte bine despre un regim de viata sanatos ... va multumesc pentur acest articol.
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică