|
International Osteoporosis Foundation și starul de film Britt Ekland lansează campania Staying Power |
|
|
|
15 Iunie 2006 |
Problema
globală a aderenței la tratament în osteoporoză pune viețile pacientelor în
pericol și provoacă costuri de miliarde. Un
nou raport dat publicitații de International
Osteoporosis Foundation (IOF) detaliază, pentru prima dată implicațiile
globale și costurile semnificative de ordin personal, social și economic
asociate cu faptul că femeile nu continuă tratamentul pentru osteoporoză.
Aproximativ o jumătate dintre paciente întrerup
tratamentul cu administrare
săptamânală în termen de un
an, expunându-se astfel riscului crescut de fracturi și crescând presiunea
financiară asupra sistemelor de sănătate. Raportul marchează de asemenea,
lansarea de către IOF a campaniei “Staying Power”, care își propune să evidențieze problema reală a lipsei de
aderență la tratament.
Actrița Britt Ekland,
cunoscută din filme precum “Get Carter” și “James Bond: The Man With the Golden Gun”, și
care suferă de osteoporoză, s-a alăturat IOF în campania Staying Power. Acestă
campanie multidimensională se adresează femeilor, medicilor și grupurilor de
pacienți din întreaga lume, în efortul comun de a ajuta pacientele să continue
terapia pe termen lung, reducând astfel riscul de fracturi.
Problema aderenței este importantă deoarece, la pacientele la care se
produce o fractură, crește riscul de a se produce și alte fracturi. Având
în vedere îmbătrânirea globală a populației, numărul persoanelor ce suferă de osteoporoză va crește în următorii ani,
făcând astfel mult mai importante beneficiile aduse de continuarea
tratamentului pe o perioadă îndelungată.
Implicațiile întreruperii
tratamentului
Osteoporoza este o maladie
extrem de răspândită ce afectează una
din trei femei și unul din cinci bărbați. Boala este tratabilă,
totuși lipsa aderenței la tratament reprezintă o mare problemă, multe paciente
considerând că este dificil să continue tratamentul pe perioada de timp
recomandată. Acestă lipsă de aderență este importantă pentru persoanele ce
suferă de osteoporoză, din moment ce mai puțin de o treime din femeile care au
înregistrat o fractură va recâștiga nivelurile de mobilitate avute anterior și
o treime dintre acestea va necesita, după producerea fracturii, îngrijire
medicală continuă.
Impactul financiar este de
asemenea important, din moment ce, doar în Europa, costurile legate de
spitalizare determinate de fracturile pe fond de osteoporoză sunt estimate la
mai mult de 4.8 miliarde de Euro pe an, iar dacă rata acestor fracturi nu va
scădea, costurile aferente pot crește în continuare. În cazul femeilor de peste
45 de ani, zilele de spitalizare cauzate de osteoporoză sunt mult mai numeroase
decât cele datorate altor boli, cum ar fi diabetul, infarctul sau cancerul de
sân.
Costuri economice uriașe la nivel mondial Noul
raport publicat de IOF arată că problema non - aderenței identificată în cazul
Europei, este una mondială.
- Până în 2050, costurile globale determinate de osteoporoză sunt estimate a
crește la cel puțin 106 miliarde de Euro
- În Marea Britanie, costurile anuale cauzate de fracturile osteoporotice sunt
între 2.2 - 2.6 miliarde de Euro
- În Spania, se înregistrează în fiecare an 25,000 de fracturi, rezultând
astfel costuri directe ce depășesc 126 milioane de Euro și costuri indirecte de
420 milioane de Euro
- Între 2001-2003, aproximativ 2.39 milioane de fracturi osteoporotice au avut
loc în Statele Unite, ce au încărcat bugetul asigurărilor guvernamentale de
sănătate cu 10 miliarde de Euro
- În Australia, bolile musco-scheletice, printre care și osteoporoză, au
provocat costuri estimate la 1.8 miliarde de Euro
Dicționar de termeni:
Persistență : durata de timp în care pacientele rămân pe terapie. O bună
persistență înseamnă că pacienta continuă tratamentul pe toată durata de timp
recomandată de medic.
Complianță:
administrarea tratamentului exact în modul în care a fost recomandat de către
medic.
Aderență:
termen care reunește “persistența” în tratament și “complianța” la aceasta.
Contact
Așteptăm cu interes comentariile dumneavoastră la:
Roche Romania
9, Cap. Av. N. Drossu Street
Bucharest 012071
Tel: + 40 21 224 03 97
Fax: + 40 21 224 03 99
Persoane de contact:
Marta Niculaie Faranga
Aceasta adresa de e-mail este protejata de spam bots, trebuie sa ai activat suportul Javascript pentru a-l vedea
Denisa Rafila
Aceasta adresa de e-mail este protejata de spam bots, trebuie sa ai activat suportul Javascript pentru a-l vedea
Acest articol a fost citit de 2114 ori.
|