Joi, 24 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Institutul ''I. Cantacuzino'' în pericol să se închidă Listeaza E-mail
05 Iulie 2010
cantacuzino.jpgInstitutul 'I. Cantacuzino' nu poate primi încă autorizația de fabricație pentru că în ședința de guvern de miercuri Agenția Națională a Medicamentului a fost comasată cu Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, fără însă să se precizeze modul de organizare și atribuțiile a declarat pentru Agerpres directorul instituției, dr. Gabriel Ionescu. 'Săptămâna viitoare ar fi trebuit să vină inspecția la Institut pentru obținerea autorizației de înfiolare, dar pentru că nu se știu atribuțiile noului organism, Agenția Națională a Medicamentului ne-a informat că nu poate trimite inspecția', a detaliat managerul. El a adăugat că instituția se află într-o situație financiară foarte gravă întrucât nu există finanțare și nu pot fi plătiți furnizorii.

'Unii furnizori ne-au dat în judecată, alții au înțeles situația și ne-a reeșalonat datoriile, dar asta nu este o soluție. În 2009, institutul a făcut un efort deosebit pentru fabricarea a 5 milioane de doze de vaccin pandemic pentru care am primit toți banii. După aceea am primit inspecția Agenției Naționale a Medicamentelor, care a decis să suspende autorizația până la remedierea neconformităților', a menționat dr. Ionescu.
El a explicat însă că între timp a venit și Curtea de Conturi, care a decis că nu a fost onorată comanda pentru vaccinul pandemic și au trebuit să returneze 8 milioane de lei, bani care ar fi ajuns pentru necesitățile actuale.
'Toate remedierile pe care trebuie să le facem necesită bani, noi am făcut o parte și va trebui să achităm nota. Guvernul ne-a dat 1 milion de lei, total insuficient. Redobândirea autorizației și reînceperea fabricației vaccinurilor ar fi o scăpare. Din păcate, s-a oprit și linia de la Iași, acum suntem nevoiți să disponibilizăm oameni și să-i trimitem în șomaj tehnic. Vom reduce cheltuielile salariale și vom reduce și salariile cu 25% deși în cazul institutului nu se aplică recenta ordonanță . Dacă nu vom mai avea finanțare vom fi nevoiți să închidem institutul', a subliniat medicul.

Instituția are de recuperat bani de la direcțiile de sănătate publică, unități sanitare care, la rândul lor, au o situație financiară precară.
Institutul 'I. Cantacuzino' face parte din rețeaua de institute Pasteur, dispune de laboratoare de cercetare pentru imunologie și tot aici se află și laboratorul de referință de microbiologie.
Activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul microbiologiei, epidemiologiei, imunologiei s-a desfășurat în mod prioritar în cadrul Institutului Cantacuzino, unitate care a fost înființată în anul 1921. Având în vedere caracterul predominant public de interes național atât în domeniul științific în microbiologie, epidemiologie, imunologie, cât și în domeniul preparării de produse biologice (vaccinuri) profilactice și terapeutice, Institutul Cantacuzino s-a constituit încă de la începutul activității sale ca un institut național de cercetare-dezvoltare creându-se în timp și baza tehnico-materială, științifică și umană, care a permis abordarea cercetării știintifice în toate subdomeniile aferente microbiologiei și imunologiei.

Institutul are o multitudine de obiective și activități: cercetări științifice în domeniul cauzelor și mecanismului de producere ale infecțiilor bacteriene, virale și parazitare ca și în domeniul biologiei celulare, imunologiei, geneticii microbiene și biotehnologiei.
Institutul acordă servicii de consultanță tehnică și metodologică de specialitate la solicitarea Ministerului Sănătății și a altor unități sanitare din țară, pentru cunoașterea stării de sănătate a populației și a factorilor care o amenință, în vederea elaborării unor programe adecvate de supraveghere și combatere. Tot aici se studiază și se diagnostichează bolile transmisibile cu potențial de largă propagare: tuberculoză, hepatitele virale, retrovirusuri, enterovirusuri, arbovirusuri.

Acest articol a fost citit de 923 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (4)
 
1. Scris de Elena Barbul in 06-07-2010 17:18
 
 
 
Medic Primar
Mare pacat sa se desfinteze !Este si un dezavantaj mare pentru noi cei ce trebuie sa cumparam numai produse straine.De ce toate astea? al cui interes il serveste prin desfintarea Institutului? 
De ce nu se poate reorganiza dupa noi cerinte europene? 
Elena
 
 
2. Scris de mihaela in 09-07-2010 21:47
 
 
 
haa... au reusit sa-l distruga !!!
in "bunul" obicei al conducerilor acestei tarii se doreste si probabil se va reusi distrugerea unei Institutii datorita careia romanii puteau inca sa tina fruntea sus. 
Sunt asistenta medicala si lucrez intr-un spital...bun, dar pentru analize in care sa am incredere, ma-m dus la Institutul CANTACUZINO. 
Adevarul este ca in aceasta tara in care minciuna si hotia sunt ridicate la rang suprem, nu trebuie sa ne mai surprinda absolut nimic si din pacate caracatica este atat de intinsa incat si cei care ar vrea sa faca ceva bine, sfarsesc prin a se murdarii in mocirla porcilor. 
Pacat, mare pacat de aceasta tara si mai ales de OAMENII mari din neamul nostru care au vrut sa scoata in lume numele de Romanii cu fala si cu cinste, nume care acum este calcat in picioare ori de cate ori au ocazia de catre niste "oameni" de nimic.
 
 
3. Scris de nico in 11-07-2010 19:00
 
 
 
teoria conspiratiei
ramasese nedistrus ceva in tara asta si culmea, mergea si bine...
 
 
4. Scris de DR. Mary in 21-07-2010 08:25
 
 
 
Cui ii trebuie.. si pe cine intereseaza
Pai cune sa le cumpere tampeniile lor fabricate in UE, daca nu ar inchide institutul? Oricum oamenii au incredere mai mare in produsele romanesti. Inchiderea Inst. Cantacuzino reprezinta un motiv suficient "sa ne bage pe gat" vaccinurile din strainatate (unele in curs de experimentare probabil). Si asta doar pt. ca la noi in tara merge si asa! si in oricare balt mod propus de UE, probabil.Cui ii pasa??????
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică