|
Proiect pentru înființarea Colegiului Medicilor de Familie |
|
10 Martie 2008 |
Deputații liberali Cornel Popa și Valeriu Boeriu
au anunțat, joi, într-o conferință de presă, depunerea unui proiect de lege
pentru înființarea Colegiului Medicilor de Familie din România. Potrivit
deputatului Boeriu, inițiatorii acestui proiect, parlamentari liberali din mai
multe zone ale țării, au avut întâlniri cu medicii de familie pentru a se
convinge de utilitatea acestui proiect, deși se știa că este de mult timp un
deziderat
al
medicilor de familie. Așa cum și stomatologii au un colegiu
separat de Colegiul medicilor, Boeriu consideră că și medicina de familie
merită un colegiu propriu, deoarece este o "adevărată forță”, cu peste
12.000 de medici de familie în raport cu Casa Națională de Asigurări de
Sănătate. "De multe ori nu avem aceleași interese cu medicii de diferite
specialități și credem că un colegiu al nostru ne-ar reprezenta mai bine",
a precizat Valeriu Boeriu, de profesie medic. Proiectul de lege este realizat pe
modelul din legea 95 a reformei în sănătate, după modelul Colegiului medicilor
de acum, din care se intenționează desprinderea Colegiului Medicilor de
Familie. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 2061 ori.
|