|
Incineratoarele din cinci spitale din Gorj au fost închise anul trecut |
|
|
|
10 Ianuarie 2007 |
Cinci spitale din județul Gorj
au oprit activitatea incineratoarelor în
cursul anului 2006, măsură impusă de calendarul de închidere a instalațiilor de
ardere a deșeurilor periculoase provenite din activități medicale, transmite
corespondentul Rompres. Potrivit unui comunicatde presă al Agenției pentru
Protecția Mediului (APM) Gorj, unitățile
spitalicești la care incineratoarele au fost
închise în 2006 sunt din Motru,
Bumbești-Jiu, Novaci, Rovinari și Turceni, urmând ca în anul 2008 aceeași
măsură să fie aplicată și la spitalele Județean nr. 2 și Județean 700, din
Târgu-Jiu.
În ceea ce privește incineratoarele spitalelor din Târgu
Cărbunești și de Pneumoftiziologie din Dobrița, activitatea acestora a fost
întreruptă încă din anul 2005.
"Conform reglementărilor legale în
vigoare, atât unitățile spitalicești, cât și cabinetele medicale private au
obligația să încheie contracte cu firme
autorizate pentru transportul și arderea deșeurilor medicale periculoase",
se menționează în comunicatul de presă al APM Gorj.
Acest articol a fost citit de 1280 ori.
|