|
Implantarea stentului sirolimus-eluting este eficientă în stenoza by-pass-ului venos |
|
|
|
15 Ianuarie 2007 |
Noile cercetări europene arată că pacienții cu
stenoza graftului de venă safenă după by-passul aorto-coronarian (CABG) răspund
bine la implantarea unei proteze endovasculare și că stenturile tratate cu
sirolimus (sirolimus-eluting stents, SES) sunt mult mai eficiente decât cele
metalice simple (BMS) pentru a efectua revascularizarea.
Dr. Paul
Vermeersch de la Antwerp Cardiovascular Institute din Belgia și colegii săi au
randomizat 75 de pacienți tratați prin CABG și cu 96 de leziuni la nivelul
venelor safene în două grupuri, primind ori SES, ori BMS.
După 6 luni de zile, reducerea
diametrului intra-stent a fost 0,38 mm în cazul SES și 0,79 mm la BMS. Aceasta
a fost a reducere semnificativă, relatează autorii în numărul din decembrie al
revistei Journal of the American College of Cardiology.
Restenoza dublă (a venei safene și
intra-stent) a fost 11,3% cu SES și 30,6% cu BMS. Volumul neointimal mediu a
fost numai 1 mm după folosirea SES, față de 24 mm în cazul BMS.
În ceea ce privește rata deceselor și a
infarctelor miocardice, nu s-au înregistrat diferențe semnificative.
În timp ce rezultatele cu SES sunt
favorabile pe perioada aceasta de 6 luni, dr. Vermeersch și colegii lui ne
atrag atenția că plăcile formate la nivelul venelor safene sunt moi, bogate în
lipide și predispuse pentru ruptură. În plus, incidența leziunilor
perimiocardice a fost mai mare în cursul implantării SES, astfel urmărirea pe
termen mai lung poate că va arăta rezultate mai puțin promițătoare, apare în
articolul prezentat de Reuters Health.
În acealși timp, cercetătorii
menționează că acest mic eșantion nu permite stabilirea unor concluzii
puternice în ceea ce privește benficiul clinic al SES versus BMS.
J Am Coll Cardiol 2006;48:2423-2431.
Acest articol a fost citit de 2158 ori.
|