|
Guvernul a aprobat sancțiuni drastice pentru cei care agresează personalul medical |
|
|
|
24 Octombrie 2011 |
Sancțiuni drastice pentru cei care agresează personalul medical aflat în exercițiul funcțiunii. La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Legea de modificare a L 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății. Conform actului normativ, amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, șofer de autosanitară, ambulanțier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în
exercițiul funcțiunii, va fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
De asemenea, orice acte de violență, ca de exemplu lovirea, săvâșite împotriva cadrelor medicale vor fi sancționate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătămarea corporală poate fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani.
“Ministerul Sănătății a mai atras atenția asupra problemelor de siguranță cu care se confruntă personalul medical. Astfel, anul trecut am înaintat un amendament la Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care însă nu a fost adoptat. Până astăzi, dacă o persoană agresa un medic într-un spital putea fi sancționată cu închisoare de la 3 luni până la 2 ani, sau cu amendă, după caz. Noi am propus înăsprirea pedepselor. Astfel, agresorul va putea fi sancționat cu închisoare între 6 luni și 12 ani, în funcție de gravitatea faptelor. Prin noile măsuri urmărim descurajarea celor care nu respectă corpul medical aflat în exercițiul funcțiunii și munca depusă de angajații din sistem. Și, din nefericire, au existat în ultima perioadă unele cazuri îngrijorătoare”, a declarat Ritli Ladislau.
Acest articol a fost citit de 229 ori.
|