Vineri, 10 Februarie 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Febra copiilor combătută homeopatic Listeaza E-mail
03 Decembrie 2008
copil_bolnav.jpgLa persoanele sănătoase temperatura corporală normală este între 35,8- 37,2 ˚C. Starea febrilă este o problemă foarte des întâlnită în practica medicală. Dacă de cele mai multe ori apare în contextul unor boli de natură infecțioasă (cazuate de virusuri, bacterii, paraziți) febra poate fi un simptom important în cadrul unor boli cu afectare sistemică, boli neoplazice sau boli metabolice.
Starea febrilă are unele efecte favorabile scăzând virulența și multuplicarea unor specii bacteriene. De asemenea febra crește activitatea bactericidă a unor celule care luptă împotriva infecțiilor.
La copii febra poate constitui un element alarmant pentru mamă. La copiii mici este important controlul curbei termice deoarece febra poate duce la apariția convulsiilor febrile.
De cele mai multe ori în practica pediatrică febra apare în contextul infecțiilor respiratorii. Instalarea acută, valorile mari, asocierea cu simptome respiratorii (tuse, răgușeala, coriză), starea generală ușor alterată, lipsa poftei de mâncare orientează spre caracterul infecțios al febrei la copil.
Pentru părinții copiilor care fac frecvent infecții respiratorii care evoluează cu febra mare voi descrie pe scurt câteva remedii homeopatice utile în acest caz. Acestea vor putea fi utilizate până în momentul prezentării la medic pentru că este important ca orice febră apărută la copii să fie investigată de către medic. Folosirea remediilor homeopatice este de preferat administrării de către mamă a unui tratament antibiotic nejustificat copilului febril.
Remediul Belladona CH9 este util dacă debutul este brusc, cu febră mare și transpirații, fața copilului este congestionată, obrajii sunt roșii, capul și trunchiul fierbinți iar mâinile și picioarele reci. Este un remediu util în stările acute tip otită, faringo-amogdalită, pneumonii, infecții urinare. Boala se declanșează ca o furtună și toate simptomele au intensitate foarte mare.
Aconit CH9 poate fi administrat dacă debutul febrei a fost brutal, pielea este uscată și copilul are sete foarte intensă. Episodul apare de obicei după expunerea la vânt copilul trezindu-se înspăimântat după 1-2 ore de somn.
Bryonia CH9 se administrează tot în situațiile acute produse de infecții de data aceasta mai severe gen meningită, gripă. Este un remediu foarte util în caz de apendicită acută. Febra se dezvoltă mai lent și este asociată cu dureri intense agravate la cea mai mică mișcare. Pacientul preferă sa nu vorbească deloc și să stea nemișcat. Dacă febra este foarte mare poate apare delirul pacientului el dorind „să meargă acasă”. Pacientul are ste intensă și dorește să bea cantități mari de apă la intervale mari de timp.
În cazul unei febre apărute de obicei la 0-3 a.m. sau 12-3 p.m. administrăm Arsenicum album CH9. Bolnavul este foarte agitat și speriat, are frisoane și bea lichide cu înghițituri mici și dese.
Febra apărută în contextul erupției dentare poate fi combătută cu remediul Chamomilla CH9. Copilul este foarte iritabil și vrea să fie purtt în brațe.
Eupatorium perfoliatum CH9 este un remediu foarte util în gripa care evoluează cu febră foarte mare. Febra este precedată de frisoane foarte intense și în ciuda acestora pacientul cere lichide reci. Pacientul este foarte agitat și acuză dureri intense ale oaselor.
Ferrum phosphoricum CH9 se administrează în cazul unei febre înalte, peste 39 grade Celsius, febră care apare de obicei fără simptome caracteristice fiind greu să depistăm la început punctul de plecare al infecției.
Aceste remedii se administrează la început des, din oră în oră iar ulterior după ameliorarea simptomatologiei ritmul administrării se poate rări. Dacă cazul evoluează bine se continuă administrarea a 3 granule de 3 ori pe zi încă câteva zile. La copiii mici granulele se pot dizolva în 20 ml apă administrându-se câte o linguriță din 10 în 10 minute (aproximativ 3-4 administrări).
Doresc să specific că tratamentul homeopatic nu înlocuiește întotdeauna un tratament cu antibiotice. În funcție de gravitatea și complexitatea cazului medicul va fi cel care va alege conduita terapeutică pentru fiecare caz în parte.

Dr. Simona Bărnuțiu

Acest articol a fost citit de 3243 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică