Fără tatuaje, piercing și sex înaintea împlinirii vârstei de 18 ani
19 Iunie 2008
Iau amploare disputele din jurul educației
sexuale a adolescenților. Deputații Dumei de Stat din Rusia vor să le interzică
acestora să se tatueze și să-și facă piercing, iar decanul facultății de
Sociologie din cadrul Universității de Stat din Moscova a făcut apel la aleșii
poporului în vederea majorării până la 18 ani a vârstei pentru ”acordul sexual”
(moment la care o persoană poate fi
considerată aptă să-și dea acordul pentru relații
sexuale cu o altă persoană. În prezent, adolescenților din Rusia li se permite
să facă sex de la 16 ani. De altfel, sexologii și juriștii ruși consideră
absurdă și inutilă propunerea deputaților: asupra Romeo și Julietelor moderne
interdicțiile nu au niciun efect
. În afară de aceasta, vârsta acordului sexual
din Rusia este și așa printre cele mai mari din Europa. Potrivit statisticilor, 36 la sută
dintre adolescenții ruși își consumă prima experiență sexuală înainte de 16
ani. De asemenea, 42 la sută dintre tinerele care nu au atins încă vârsta
majoratului își pierd virginitatea fără a se proteja în fața unor boli cu
transmitere sexuale sau a unei sarcini nedorite. Aceste date l-au alarmat pe
decanul Facultății de Sociologie din Moscova, Vladimir Dobrenkov. El le-a
solicitat deputaților ruși să majoreze vârsta acordului sexual de la 16 la 18
ani. Dacă o nouă lege în acest sens va fi adoptată, la răspundere penală vor putea
fi trași toți adulții care vor intra în contact sexual cu adolescenți, chiar
dacă pasul a fost făcut ”din dragoste”. Dobrenkov consideră că doar astfel se
poate stopa răspândirea virusului HIV și preîntâmpina avorturile făcute în
adolescență. ”Relațiile sexuale timpurii distrug instituția căsătoriei și
contribuie la scăderea demografică”, și-a exprimat convigerea Dobrenkov. Totuși, nici sexologii, nici juriștii
nu sprijină această inițiativă. ”Din punct de vedere fiziologic, adolescenții
sunt capabili să inițieze relații sexuale cu mult mai devreme de 16 ani, astfel
că niciun fel de interdicție nu-i va putea opri”, explică sexologul Artiom
Tolokonin. În opinia sa, pentru a reduce numărul de persoane infectate cu HIV
și al avorturilor, ”este necesar să fie majorat nivelul general al culturii și
vieții sexuale”. ”Pentru aceasta, adolescenților trebuie pur și simplu să li se
explice care ar putea fi urmările relațiilor sexuale întâmplătoare”. De altfel,
în majoritatea țărilor europene limita minimă a ”acordului sexual” este mai jos
decât în Rusia. De exemplu, în Islanda adolescenții pot avea relații sexuale de
la vârsta de 13 ani, în țări precum Austria, Germania, Portugalia sexul este
permis de la 14 ani, iar în Franța, România și Danemarca - de la 15 ani. Totodată,
lista țărilor unde vârsta acordului sexual este mai mare de 16 ani este destul
de modestă. Aici intră în special state din Asia și Africa,
cum ar fi Irakul, Kazahstanul și Egiptul. Juriștii ruși consideră că preluarea
modelului asiatic nu este o decizie oportună. ”Pentru a majora vârsta acordului
sexual este necesară o expertiză de drept minuțioasă, care va consuma mult timp
și energie. Și toate acestea în zadar, deoarece chiar dacă un asemenea
amendament va fi adoptat, el nu va fi respectat”, declară avocatul Evgheni
Cernousov. /Rompres/