|
Familiile bolnavilor de Alzheimer trebuie susținute legislativ |
|
|
|
21 August 2008 |
Numărul persoanelor diagnosticate cu Alzheimer în ultimii cinci ani și aflate în tratament a crescut la 30.000, a declarat, într-o conferință de presă, dr. Cătălina Tudose, președintele Societății Române de Alzheimer. Dr. Tudose a adăugat că la nivel național nu se cunoaște numărul persoanelor afectate, dar prin extrapolare se apreciază
că ar fi aproximativ 300.000 de bolnavi. Ea a subliniat importanța colaborării între medicii neurologi și specialiștii în psihiatrie pentru diagnosticarea corectă a bolii, având în vedere că sunt peste 100 de forme de demență, iar aceasta este una dintre ele.
Dr. Cătălina Tudose a făcut referire la necesitatea prezentării la medic la apariția primelor simptome ale bolii, pentru că pacienții vin, de obicei, în faze medii și grave ale bolii, când este mai greu de tratat.
Referindu-se la noile terapii, dr. Cătălina Tudose a amintit noua formă de prezentare a substanței active rivastigmina, sub forma de plasture, care este mult mai ușor de administrat, îmbunătățește tulburările cognitive și comportamentale ale bolnavului, este ușor de administrat, se aplică o dată pe zi și le ajută pe persoanele care îngrijesc pacientul.
Președintele Societății Române de Neurologie (SRN), prof
. dr. Ovidiu Băjenaru, a explicat că demențele în general presupun leziuni organice ale creierului și mai târziu dezvoltă probleme psihiatrice, ceea impune colaborarea dintre neurolog și psihiatru. El a subliniat necesitatea diagnosticării corecte, menționând că nu se cunosc cauzele bolii, dar se presupune că este vorba despre defecte genetice.
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru a menționat că potrivit ultimelor cercetări, factorii de risc pentru bolile cardiovasculare și neurologice sunt factori de risc și pentru Alzheimer, respectiv hipertensiunea, diabetul, dislipidemia, și mai nou sindromul metabolic, care este un factor major de risc pentru demențe vasculare și în particular pentru Alzheimer.
Dr. Cătălina Tudose a precizat că sunt necesare demersuri pentru susținerea famiilor bolnavilor de Alzheimer, nu doar în domeniul legislației, ci și în domeniul înființării mai multor centre de zi sau pentru perioade mai lungi pentru acești bolnavi, cele existente fiind insuficiente. În acest sens, este nevoie de implicarea autorităților locale și a societății, a spus dr. Tudose.
Ea a subliniat că tratamentul unui bolnav de Alzheimer costă, în Anglia, 1.000 de lire sterline, ceea ce este valabil și pentru România, iar pentru îngrijirile bolnavului, familia suportă în Anglia 25.000 de lire sterline, ceea ce este valabil și pentru noi. /Agerpres/
Acest articol a fost citit de 2365 ori.
|