|
Executivul a aprobat hotărârea pentru achiziționarea de vaccin BCG |
|
|
|
21 Mai 2010 |
Executivul a aprobat hotărârea privind achiziționarea de către Ministerul Sănătății, cu sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), a vaccinului BCG, folosit pentru vaccinarea nou-născuților împotriva tuberculozei. 'În anul 2009, Institutul Cantacuzino a livrat Ministerului Sănătății cantitățile de BCG necesare împotriva tuberculozei la copii, însă, datorită lucrărilor de retehnologizare la linia de producție și înfiolare, acesta a încetat procesul de producție
din al doilea trimestru al anului 2009, asigurându-se, astfel, cantitățile necesare doar până la sfârșitul lunii ianuarie 2010. Deci, din luna februarie, după cum știți, în urma unei inspecții a Agenției Naționale a Medicamentului a fost retrasă autorizația de fabricație pe această linie de producție la Institutul Cantacuzino', a explicat ministrul Sănătății, Cseke Attila, la finalul ședinței de Guvern, motivând necesitatea achiziționării vaccinului cu sprijinul UNICEF.
Potrivit hotărârii de Guvern, Ministerul Sănătății urmează să achiziționeze 1.000. 000 de doze de vaccin anti -TBC astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuți în perioada februarie - mai 2010, precum și vaccinarea tuturor nou - născuților din următoarele 9 luni, așa cum este prevăzut în Programului Național de Imunizări.
În baza Acordului-cadru de cooperare dintre Guvernul României și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 295/1992, UNICEF și-a oferit disponibilitatea de a sprijini Ministerul Sănătății în facilitarea procedurilor de achiziție a vaccinului BCG de la producătorii internaționali agreați de Organizația Mondială a Sănătății. Pentru achiziționarea cantității de 1.000.000 doze de vaccin BCG, Ministerul Sănătății va aloca 259.877 lei (81.732,50 USD) din fondurile Programelor naționale de boli transmisibile. Conform prevederilor hotărârii de guvern, Ministerul Sănătății va plăti UNICEF un avans de 30% din valoarea totală a achiziției, în vederea demarării procedurilor de achiziție de către această organizație. Ministerul estimează finalizarea achiziției în 4-5 săptămâni de la publicarea în Monitorul Oficial a HG.
Statul român asigură anual, gratuit, în maternități, vaccinarea BCG a tuturor nou-născuților în cadrul Programului Național de Imunizare. Se asigură astfel prevenirea formelor invazive, hematogene de tuberculoză la copii, și contribuie totodată la diminuarea incidenței bolii în populația generală.
Ministerul Sănătății a încheiat în fiecare an un contract de furnizare de vaccin BCG cu producătorul național de vaccinuri Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Microbiologie și Imunologie (INCDMI) ''Cantacuzino'' în vederea asigurării cantităților necesare de vaccin pentru toți nou- născuții din cursul anului respectiv.
Având în vedere că în acest an Institutul nu a finalizat la timp planul de retehnologizare, Ministerul Sănătății s-a aflat în imposibilitate de a asigura vaccinul necesar pentru copiii născuți începând cu luna februarie./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 942 ori.
|