Aceasta este povestea unui
iepure și a unui virus. Iepurii nu au fost prezenți niciodată în Australia, dar
în secolul al XIX-lea un vânător s-a hotărât să importe aceste creaturi. De-a
lungul deceniilor, aceștia au făcut ce știu iepurii să facă mai bine: s-au
înmulțit și s-au tot înmulțit până când au devenit o mare problemă, scrie Stephen
Smith în ediția de miercuri, 15 martie, a cotidianului The Boston Globe.Așa că, în anii '50, autoritățile australiene au
introdus o boală virală denumită mixomatoza, sindromul hemoragic al iepurilor
de casă, în încercarea de a stârpi iepurii. Și a funcționat - dar numai pentru
scurt timp. Dar în câțiva ani, iepurii au reușit să revină rezistenți la virus. Într-o poveste clasică privind evoluția
- spusă mereu și mereu numai despre animale - pot fi incluși și oamenii. Marșul
civilizației umane, măsurat atât prin supraviețuire cât și prin suferință, este
conturat în multe feluri despre cât de bine am reușit să ne luptăm cu
microorganismele. Prin explorarea modului în care oamenii
evoluează în câștigarea bătăliei cu bolile și cum uneori înving acești factori
patogeni, oamenii de știință speră să copieze succesul și să prevină tot ceea
ce pot produce virusurile și bacteriile. "Este o continuă cursă între
oameni și capacitatea acestora de a crea noi medicamente și factori patogeni cu
capacitatea lor de a evolua", a declarat doctorul Daniel Cohen, cercetător
al bolilor infecțioase în cadrul Fenway Community Health din Boston, care se
specializează și în tratamente împotriva SIDA. Dar înainte ca cercetătorii să
descopere un medicament, ei trebuie mai întâi să înțeleagă natura evolutivă a
fiecărei boli în parte și modul în care bacteriile și virușii își schimbă în
timp forma de-a lungul evoluției omului sau a animalelor. De exemplu, oamenii de știință știu de
multă vreme că în regiunile unde malaria este o boală obișnuită, în special în
Africa, oamenii de acolo au dezvoltat un sistem de apărare intrinsec împotriva
acesteia. Iar acest sistem de apărare, care presupune o evoluție în schimbarea
celulelor roșii ale sângelui, s-a dovedit a fi un lucru foarte bun pentru mulți
africani, făcându-i mai puțin predispuși la boală. Există de asemenea lecții istorice
atunci când vine vorba despre HIV. Deși oamenii de știință nu au dezlegat încă
secretele virusului HIV, ei au descoperit însă o mutație a unei gene pe care o
bănuiesc că ar putea juca un rol important împotriva virusului care provoacă
SIDA. Celulele umane au pe suprafața lor zone
securizate - pe care oamenii de știință le denumesc receptori - iar virusul
trebuie să își introducă "cheia" lui în această "yală"
pentru a putea pătrunde. Una dintre acestea este denumită CCR5, iar virusul HIV
trebuie să o deschidă pentru a putea infecta celulele. Dar oamenii de știință
au descoperit în ultimii ani că între 5-10 la sută din populația nord-europeană
nu deține receptori CCR5. "Și acesta este motivul pentru
care povestea devine din ce în ce mai interesantă", a subliniat doctorul
Calvin Cohen, director al Community Research Initiative din New England, care
conduce experimente în ceea ce privește medicamentele anti-SIDA. În schimb, populația Africii și a Asiei
deține în mod universal CCR5, astfel încât cercetătorii au teoretizat că acesta
este și motivul pentru care rata celor infestați cu HIV în Europa este atât de
scăzută.
"Noi
vorbim acum, de fapt, despre procesul darwinian", a declarat Harmit Malik,
care se specializează în studierea conflictului genetic în cadrul Centrului de
Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle. "Ceea ce a fost
într-adevăr o mutație rară, a fost tot ceea ce a supraviețuit. Toți ceilalți au
căzut pradă acestui patogen în mod particular". Iar partea interesantă este că cei care
nu dețin receptorul CCR5 se pare că nu suferă nici o consecință. De aceea,
companiile de medicamente au conceput medicamente experimentale care să blocheze
CCR5, astfel încât virusul HIV să nu pătrundă în celule. Community Research
Initiative din Boston, sub conducerea doctorului Cohen, este implicată într-un
studiu cu un medicament al companiei farmaceutice Pfizer, în care sunt cooptați
câțiva pacienți. Acesta, precum și alte eforturi, în
cadrul cărora se folosește evoluția drept armă împotriva virusului HIV, sunt o
recunoaștere a faptului că cele peste 12 medicamente actuale disponibile nu
sunt totuși suficiente. Virusul SIDA se adaptează foarte repede la schimbare. Dar revenind la povestea evoluției,
oamenii de știință continuă să examineze istoria unui alt virus, înrudit cu HIV
și purtat de alte primate. Ei știu că HIV este un exemplu de virus care a
trecut de la animale - în acest caz de la maimuțe - la om. Mai știu că, odată
cu scurgerea timpului, virusul a încetat să mai afecteze maimuțele pentru a
permite în acest fel supraviețuirea sa. "Virusul HIV, venit practic recent
în rândul populației umane, nu a avut șansa să evolueze în acest sens", a
declarat John Coffin, cercetător de primă mărime în cadrul Universității
Tufts. "Probabil că într-o zi se va întâmpla acest lucru, dar mai este
mult timp până atunci și nimeni dintre noi nu și-ar dori să fie parte a acestui
proces de evoluție", a conchis omul de știință.(Rompres)
Aceasta este povestea unui
iepure și a unui virus. Iepurii nu au fost prezenți niciodată în Australia, dar
în secolul al XIX-lea un vânător s-a hotărât să importe aceste creaturi. De-a
lungul deceniilor, aceștia au făcut ce știu iepurii să facă mai bine: s-au
înmulțit și s-au tot înmulțit până când au devenit o mare problemă, scrie Stephen
Smith în ediția de miercuri, 15 martie, a cotidianului The Boston Globe.