 Fie că stresul se datorează lucrului în exces, fie unui infarct, cascada de hormoni eliberați va fi aceeași, arată o tânără cercetătoare din Elveția. Măsurând concentrația hormonilor în sânge, endocrinologul elvețian a descoperit că se pot prevedea mai precis evoluțiile pneumoniilor și atacurilor cerebrale. Și, cine știe, poate ale altor tipuri de boli. „Stresul este o reacție de alarmă, explică ea. Dacă este prea puternică, nu este bine. Nu trebuie să fie nici prea
scăzută, deoarece corpul are nevoie de hormoni pentru a se apăra.” Tânăra cercetătoare a primit Premiul Latsis 2009 de la fundația cu același nume, în valoare de 100.000 franci elvețieni, acordat de Fondul Național Elvețian de Cercetare Științifică.
Mirjam Christ-Crain a început să lucreze în cadrul unei echipe în domeniul a ceea ce ea numește „endocrinologie lărgită”, o disciplină care nu se limitează la diabet și la bolile glandei tiroide. „Ca endocrinologi, ne preocupă hormonii. Vrem să-i integrăm medicinei generale, pentru a îmbunătăți diagnosticele și pronosticurile”, afirmă ea. Primele sale cercetări au vizat diagnosticul infecțiilor căilor respiratorii. „Când vine un pacient cu anumite simptome, este foarte greu de stabilit dacă infecția este de origine virală sau bacteriană”, precizează Christ-Crain. Tratamentul clasic constă în administrarea de antibiotice. Însă ele nu combat toate bacteriile: împotriva unui virus, nu servesc la nimic. În plus, cu cât se prescriu mai des, cu atât există șanse să se dezvolte rezistența virusurilor.
Cercetătoarea a avut ideea să măsoare nivelul de procalcitonină - un hormon a cărui producere crește în cazul infecției bacteriene - la un grup de pacienți internați la urgență și să nu le dea antibiotice decât dacă concentrația era mai mare decât norma. „Am redus cu 50% folosirea lor, rezultatele fiind echivalente”, arată ea.
S-a concentrat apoi pe cazurile de pneumonie, când infecția - aproape mereu bacteriană - atinsese plămânii. „Era vorba să știm câtă vreme trebuia să administrăm antibiotice, explică endocrinologul. Ne opream când nivelul de procalcitonină scădea sub o anumită limită.” Și în acest caz s-a putut micșora tratamentul cu 50%. De atunci, metoda face parte din tratamentul de rutină în multe spitale din Elveția, Germania și Anglia.
Mirjam Christ-Crain s-a interesat apoi și de pronosticuri. „Voiam să știu dacă exista un element măsurabil care să ne permită să prevedem dacă un pacient ajuns la urgență va muri sau va supraviețui, dacă trebuie internat la terapie intensivă, supravegheat 24 de ore din 24, sau dacă se poate întoarce acasă”, precizează ea.
Ea se concentrează de doi ani pe hormonii stresului
. „Cascada de evenimente care se declanșează în condiții de stres nu depinde numai de tipul stresului, adaugă cercetătoarea. El poate fi de natură psihologică sau fizică.” Creierul eliberează mai mulți hormoni, ca de altfel și glandele suprarenale, mai ales adrenalină și noradrenalină, a căror concentrație crește foarte repede, apoi scade rapid. La final este activat cortizolul, hormonul „clasic” al stresului. „Ipoteza era că pacienții bolnavi de pneumonie, care avuseseră un nivel ridicat de stres la internare, aveau un pronostic mai prost decât cei care aveau un nivel mai scăzut, precizează endocrinologul. Măsurarea formei libere a cortizolului a confirmat această ipoteză.”
Mirjam Christ-Crain s-a ocupat apoi de influența hormonilor asupra atacurilor cerebrale, măsurând de această dată un hormon mai puțin „clasic”, copeptina, produsă în creier. „Am făcut aceeași constatare ca la pneumonie. Nivelurile de copeptină erau mai ridicate la pacienții internați care au murit, ca și la cei care au suferit sechele trei luni după internare”, relevă Christ-Crain. Rezultatele au fost publicate de curând.
Endocrinologul consideră că măsurarea hormonilor stresului, în context clinic, ar putea permite o mai bună alocare a resurselor în caz de pneumonie sau atac cerebral. „Pacienții ar avea o idee mai precisă asupra riscurilor la care sunt expuși, se poate reduce durata spitalizării, ca și costurile tratamentului”, adaugă ea.
Cercetătoarea lucrează acum la un nou proiect, pentru a vedea dacă se pot ameliora șansele de supraviețuire și viteza de restabilire în caz de pneumonie, administrând pacienților mici doze de hormoni ai stresului. „Poate părea paradoxal, dar nu este același lucru să ai un nivel crescut de hormoni endogeni sau să fie administrați prin tratament. În doze mari, cortizolul ca tratament poate fi imunosupresor. Însă dat în doze mici, poate elimina răspunsul exagerat la infecție. Această practică este totuși controversată”, admite ea.
De ce este mai ridicat nivelul hormonilor la unii pacienți? „Nimeni nu știe precis, spune Mirjam Christ-Crain. Se crede că există factori epigenetici (care afectează exprimarea genelor, n.red) ce fac ca unele persoane să reacționeze mai mult la stres decât altele.” Este posibil ca răspunsul să fie mai puternic numai pentru că atacul sau infecția este mai severă?, se întreabă ziarul. „Există o corelație, răspunde endocrinologul. Însă o analiză statistică a arătat că cele două lucruri sunt independente. Nivelul de hormoni nu este mai ridicat doar pentru că atacul este mai grav.”
Aceste descoperiri deschid numeroase perspective. Mirjam Christ-Crain apreciază că hormonii stresului joacă un oarecare rol în multe boli: este suficient să fie studiați. Este un câmp vast de studiu pentru „endocrinologia lărgită”. /Agerpres/
Acest articol a fost citit de 1283 ori.
|
