|
Efectul Mozart asupra glaucomului |
|
|
|
15 Iunie 2006 |
Audierea "Concertului
în mi bemol major pentru două piane" de marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart contribuie la îmbunătățirea vederii în cazul
bolnavilor de glaucom și al celor cu disfuncții neurologice ale funcției
vizuale. La această concluzie a ajuns o echipă de medici brazilieni, care își
expune rezultatele experimentului pe care l-a realizat în acest sens în
paginile celei mai recente ediții a revistei de specialitate British
Journal of Ophthalmology.
La experiment au participat 60 de pacienți, cu disfuncții de origine diferită a văzului, dar cu
vârste apropiate, persoane de același sex și etnie.
Testul a constat în împărțirea
indivizilor în două grupuri și efectuarea unei examinări mecanice a câmpului
vizual. O parte dintre persoanele
testate au fost examinate, punându-le dinainte să asculte muzică de Mozart, în
timp ce ceilalți participanți la
experiment au așteptat examinarea oftalmologică într-o liniște desăvârșită.
Examinarea
mecanică a câmpului vizual este o tehnică oftalmologică de testare a
funcțiilor vizuale și prevede proiecția unei figuri albe pe un fundal deschis
la culoare, pacientul apasă pe un buton abia după ce reușește să deslușească
trăsăturile imaginii din față.
Indivizii care se pregăteau de test sub acompaniamentul muzicii lui Mozart
au reușit o mai bună performanță decât cei care s-au pregătit în liniște. Însă, din păcate, efectul benefic a
durat doar zece minute.
În opinia specialiștilor brazilieni,
rezultatele la care au ajuns în urma experimentului menționat dau temei pentru
a crede că muzica lui Mozart acționează binefăcător asupra percepției
spațio-temporale, contribuind și la prelucrarea
informației vizuale în creierul uman într-un timp mult mai scurt decât în
mod obișnuit.
Efectele benefice ale muzicii
renumitului compozitor austriac au fost relevate și în alte cazuri încât în
lumea medicală se vorbește de un adevărat "efect
Mozart". În urma unor teste anterioare s-a dovedit că muzica lui
Mozart ameliorează capacitățile pentru studierea matematicii și ridică nivelul
studiului în general, accelerând și dezvoltarea creierului fătului în timpul
sarcinii. (Rompres) Acest articol a fost citit de 3094 ori. |