Examen pentru obţinerea titlului de specialist

on . . Accesări: 7288

dr-ii.jpgMinisterul Sănătăţii  organizează la data de 19 octombrie 2011 examen pentru obţinerea titlului de specialist, cu excepţia specialitatii anestezie şi terapie intensivă pentru care examenul se organizează la data de 1 octombrie 2011. La acest examen se pot prezenta: Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2011 încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă), conform  curriculelor aprobate pentru fiecare specialitate;
Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care  au încheiat  stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. Prezentarea la examen  se face cu respectarea prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr.18/2009, privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, cu modificările şi completarile ulterioare (Examenul poate fi susţinut în    termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.)
Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care la data de 31 decembrie  2011,  încheie stagiul de pregătire  în noua specialitate;
Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei, Cercetării,  Tineretului şi Sportului şi care finalizează acest stagiu pana la data de 31 decembrie 2011*);

La acest examen se pot prezenta  pe baza recomandării coordonatorului de rezidenţiat şi rezidenţii , precum specialiştii aflaţi la pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxa care încheie stagiul de pregătire în perioada 1  ianuarie-31 martie 2012.  Pentru aceasta categorie de candidaţi, confirmarea ca specialist se va face cu data de intai a lunii următoare îndeplinirii stagiului de pregătire, pe baza adeverinţei eliberata de unitatea  angajatoare  pentru rezidenţi, respectiv coordonatorului de stagiu pentru cei aflaţi la pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxa.

Examenul se va desfăşura în centre universitare medicale care asigură pregătirea pentru toate modulele teoretice şi baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice din curriculumul de pregătire, cu excepţia specialităţii medicină de urgenţă pentru care examenul se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti şi Târgu Mureş şi a specialitati anestezie şi terapie intensivă pentru care examenul se va susţine în centrul universitar Bucureşti.

Pentru susţinerea examenului de specialist rezidenţii pot opta pentru unul din centrele universitare în care au efectuat pregătirea. Arondarea pe aceste centre universitare medicale şi componenţa comisiilor  de examen, va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii, după terminarea înscrierilor. Arondarea va fi comunicată prin direcţiile de sănătate publică din centrele universitare medicale respective, la data de  6 octombrie 2010.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!