DuminicĂ, 12 Februarie 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Durata rezidențiatului va fi redusă pentru 39 de specialități Listeaza E-mail
14 Mai 2010
dr.jpgMinistrul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că durata rezidențiatului va fi redusă pentru 39 de specialități. 'Am avut o întâlnire cu rectorii universităților de medicină și farmacie din țară și am căzut de acord să reducem durata pentru unele specialități, pentru rezidențiat. Astfel, vom reduce durata rezidențiatului cu un an pentru 37 de specialități, marea majoritate fiind medicale sau paraclinice. Între acestea se află bolile infecțioase, cele dermato-venerologie, expertiza medicală a capacității de muncă, endocrinologie, pediatrie, recuperare medicină fizică, balneologie, reumatologie, anatomie patologică, epidemiologie, igienă. De asemenea, se va reduce cu doi ani rezidențiatul pentru chirurgia cardiovasculară și medicină sportivă', a spus ministrul.

El a menționat că durata de pregătire în România este mai mare decât durata minimă impusă prin directivele Consiliului Europei privind recunoașterea calificării profesionale, care este de cinci ani.
Cseke Attila s-a referit și la faptul că există specialități pentru care a fost păstrată durata de pregătire, respectiv medicină internă, oncologie medicală, medicină de familie, chirurgie generală, urologie, obstetrică-ginecologie.
Ministrul a precizat că măsura este susținută de Asociația Universităților de Medicină și Farmacie, cât și de asociațiile și federațiile studențești mediciniști.

'Prin această măsură urmărim, în primul rând, formarea mai rapidă a medicilor specialiști. De asemenea, va fi și o reducere importantă a cheltuielilor la bugetul de stat. Pentru cele 39 de specialități, reducerea va totaliza 41 de ani, ceea ce înseamnă că într-o perioadă de 5 ani facem o economie de 45 milioane lei cheltuieli salariale, raportându-ne la salariul de bază din decembrie 2009', a spus ministrul.
El și-a exprimat speranța ca reducerea să fie aplicată din toamnă, dacă toate curriculele vor fi readaptate în timp util de profesori.

'Am discutat și despre organizarea concursului de rezidențiat la 21 noiembrie 2010. Pot să vă spun că anul acesta se va pune accent pe rezidențiatul pe post, circa o treime din locuri fiind repartizate pentru acest tip de rezidențiat', a spus ministrul.
El a spus că ar fi de preferat ca rezidențiatul să fie susținut în centrele universitare, dacă acestea au infrastructura necesară. În cazul în care nu se vor întruni condițiile, rezidențiatul se va organiza la București, acest lucru urmând să se decidă în perioada următoare./Agerpres/

Acest articol a fost citit de 3682 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (7)
 
1. Scris de pe picior de plecare in 18-05-2010 18:44
 
 
 
rasu' plansu'
nevoia de a face economie nu este un motiv pentru a fi mintiti sau prostiti in fata ... de atat de multe ori sunt invocate alte tari mai civilizate ca argument pentru diferite teorii ... din nefericire partenerii nostri de uniune nu asculta toate aberatiile conducatorilor nostri si nici nu dau dezmintiri ... :(  
 
http://www.netarhia.ro/grade-profesionale-in-nhs.html
 
 
2. Scris de Stefan in 31-05-2010 23:41
 
 
 
mai usor cu bucuria...
Vorbim aici de calul troian. Multi se vor bucura pentru dobandirea mai rapida a titlului de medic specialist. Insa cei care vor dori sa practice in anumite tari europene precum si in SUA si Canada vor avea surpriza de a fi respinsi. Mai meditati un pic...
 
 
3. Scris de alina in 09-07-2010 13:53
 
 
 
e tare
cu masca asta ca nu e nevoie, ca e ok sa reducem...lasati sa moara de foame medicii specialisti mai devreme...pana acum anii de rezidentiat erau singura certitudine.acum nici pe asta nu o mai au, someri cu cocoasa studiilor si a noptilor pierdute in garzi, asta pregateste tara asta...stiti ce...mai bine direct din liceu copii nostri vor da admitere la o facultate afara, strangem bani si le platim un viitor cat de cat normal, nu batjocura din tara asta de caca...suntem incredibili..infatuati si iresponsabili, si in plus si mincinosi. Sa va fie rusine guvernanti ca asa stiti sa apreciati valorile si munca...de fapt ce ma mira, la cati ani de studii au cei sus pusi (recte presedintele), un an mai putin la medicinisti e oricum insignifiant...
 
 
4. Scris de monica in 09-12-2010 13:35
 
 
 
cei care au luat rezidentiatul dar nu au
ce se intampla cu rezidentii care au luat examenul dar nu au un post? 
poate cineva sa ma ajute cu un raspuns?
 
 
5. Scris de monica in 09-12-2010 15:12
 
 
 
rezidenti fara post
ce se va intampla cu rezidentii care au luat examenul dar care nu au post?
 
 
6. Scris de MAUDEHOLLAND in 20-12-2011 21:21
 
 
 
Re:
I had a dream to begin my own organization, but I didn't have got enough amount of money to do it. Thank God my close mate recommended to utilize the business loans. Thus I took the secured loan and realized my desire.
 
 
7. Scris de KelleyROSALIE35 in 07-01-2012 03:54
 
 
 
Re:
Different people in every country take the mortgage loans from different banks, because that's easy.
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică