|
Distribuitorii vor să-l dea în judecată pe Nicolăescu |
|
|
|
15 Octombrie 2008 |
Distribuitorii de medicamente vor iniția demersurile legale pentru a-l da în judecată pe ministrul Eugen Nicolăescu. Ei îi cer acestuia să reactualizeze prețurile medicamentelor așa cum prevede legea, din 3 în 3 luni. Ultima actualizare s-a făcut în aprilie 2007, iar de atunci distribuitorii susțin că au pierdut peste 20 de milioane de euro
din cauza fluctuației cursului valutar. Ei consideră că propunerea ministrului de a actualiza prețurile la doar 200 de medicamente nu rezolvă în nici un fel situația și au sistat livrările către farmaciile din întreaga țară
. Din această cauză stocurile de medicamente sunt pe cale de fi epuizate. Distribuitorii apreciază că propunerile legate de actualizarea parțială a prețurilor doar pentru anumite categorii de medicamente de import implică o discriminare profundă între diverse categorii de pacienți.
Eugen Nicolăescu i-a amenințat la rândul său pe importatori că îi dă în judecată pentru faptul că au sistat livrările de medicamente către farmacii. Ministrul se bazează pe legea 95 care interzice oricui are de-a face cu asigurarea medicamentelor populației să procedeze la întreruperea aprovizionării cu medicamentele.
Acest articol a fost citit de 1305 ori.
|