|
Din anul 2011 concursul de rezidențiat va fi descentralizat |
|
|
|
20 Octombrie 2010 |
Concursul de rezidențiat va fi organizat descentralizat, începând cu 2011, centrele universitare fiind responsabile în formarea medicală de specialitate, informează un comunicat al Ministerului Sănătății, remis, marți, Agerpres. Potrivit documentului, ministrul Cseke Attila a semnat, marți, cu rectorii Universităților de Medicină și Farmacie din România, un protocol privind adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea învățământului medical, fiind abordată și
tema pregătirii concursurilor de rezidențiat din anii 2010 și 2011. Conform protocolului, începând cu 2011, concursul de rezidențiat va fi organizat descentralizat, centrele universitare fiind responsabile în formarea medicală de specialitate.
''Semnarea protocolului reprezintă un angajament important al Ministerului Sănătății și al universităților pentru descentralizare, care va aduce o accesibilitate mai facilă la concursul de rezidențiat a viitorilor candidați și o reformă profundă în organizarea acestui concurs, începând de anul viitor'', a declarat ministrul Cseke Attila. Descentralizarea rezidențiatului va însemna eficientizarea pregătirii în concurs. În premieră, subiectele de examen vor fi proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună și respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislația în vigoare.
Pentru anul viitor, metodologia, bibliografia și noua curriculă pentru specialitățile la care perioada de rezidențiat a fost scurtată vor fi realizate de către reprezentanții universităților de medicină și farmacie până cel târziu la data de 1 decembrie 2010, astfel încât absolvenții de medicină și rezidenții să poată cunoaște din timp noile reglementări, se arată în comunicat.
Tot marți, ministrul Sănătății a verificat stadiul la care s-a ajuns cu pregătirea concursului de rezidențiat de anul acesta, care va avea loc în 21 noiembrie, conform metodologiei cunoscute.
În sesiunea din 2010, absolvenții universităților de medicină și farmacie vor putea concura pe 2.984 locuri (2.740 pentru medicină, 175 pentru medicină dentară și 69 pentru farmacie) și 521 posturi (469 pentru medicină și 52 pentru farmacie).
Anul acesta, Ministerul Sănătății pune accent pe pregătirea medicilor specialiști în domeniile deficitare. Este nevoie de mai mulți specialiști în spitalele din țară și din această cauză au fost luate două măsuri importante: reducerea cu un an a duratei de rezidențiat pentru 36 de specialități și eliminarea rezidențiatului cu durata de 7 ani, mai precizează comunicatul.
Acest articol a fost citit de 2324 ori.
|