|
Din 2010, grecii nu vor mai fuma ca turcii |
|
|
|
11 Septembrie 2008 |
Grecia, țara cu cei mai mulți fumători din Uniunea Europeană, intenționează să interzică fumatul în toate spațiile publice începând cu 2010 și să interzică persoanelor sub 18 ani să cumpere țigări. Autoritățile de la Atena au interzis deja fumatul în spitale, birouri sau taxiuri, iar proprietarii de baruri sau restaurante
au obligația de a amenaja spații speciale pentru fumători. Toate aceste măsuri sunt, însă, în mare parte, ignorate de cetățenii eleni.
Un oficial din cadrul Ministerului elen al Sănătății a precizat că legea ar salva aproximativ 600 de fumători înrăiți anual, estimare bazată pe numărul de decese cauzate de acest viciu
. „Noua lege le va permite numai adulților să cumpere produse din tutun iar fumatul va fi interzis în spațiile publice închise”, a declarat Alexis Zorbas din cadrul Ministerului Sănătății subliniind că încălcarea prevederilor legale se va solda cu amenzi de până la 300 de euro.
Aproximativ 38% dintre adulții greci sunt fumători, proporția cea mai ridicată din Uniunea Europeană, cu mult peste cea mai bine poziționată țară - Suedia, cu 16% - arată statisticile în domeniu. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 1441 ori.
|