Cum să cumperi copii, bucată cu bucată: un ghid internațional pentru conceperea copiilor
05 Ianuarie 2007
Unul dintre testele unei societăți liberale constă
în măsura în care statul se implică în problemele de ''dormitor'' ale
cetățenilor – însă în ziua de azi, 3 milioane dintre locuitorii planetei nu au
fost concepuți în dormitoare, scrie revista britanică The Economist.
Ei sunt rezultatul fertilizării in vitro /IVF/, în
laboratoare, sub supravegherea unor echipe de doctori, asistente și tehnicieni. IVF a avut, inițial, scopul de a
permite cuplurilor heterosexuale să depășească problemele ridicate de trompele
uterine sau de spermă, necorespunzătoare pentru conceperea unui făt. Însă
cererea a crescut atât în rândul celor cu probleme medicale, cât și în rândul
persoanelor necăsătorite sau homosexuale. Acestea au nevoie de cineva care să
le ofere sperma, ovulele și uneori uterul, dar și de serviciile clinicii care
se ocupă de aspectele medicale. În contextul în care crearea oricărui
lucru, care este privită ca dată de Dumnezeu – sau cel puțin naturală – atinge
aspecte morale delicate, guvernele tind să dorească reglementarea acestor
lucruri. Iar pentru că atitudinea față de familie variază de la țară la țară,
și reglementările privitoare la crearea de bebeluși variază. Prin urmare,
cumpărătorii de copii cu discernământ adună elemente din întreaga lume – spermă
din Danemarca, ovul din Rusia, o mamă-surogat din California – pentru a se
asigura de faptul că biologia nu le va hotărî destinul. Unele persoane schimbă
țara chiar în mijlocul tratamentului, începând, spre exemplu, în Marea Britanie
și călătorind apoi în Rusia, Spania sau SUA în timpul etapelor importante ale
procedurilor. Țările cunoscute ca fiind permisive
ajung în scurtă vreme să trateze mulți pacienți străini. Femei din întreaga
Europă călătoresc în Danemarca pentru inseminare artificială, întrucât este
bine reglementată, de o calitate verificată iar anonimatul este garantat – sunt
mai numeroase femeile suedeze care apelează la clinicile daneze decât cele care
apelează la cele suedeze. Femeile călătoresc din Spania pentru donarea de
ovule, în condițiile în care femeile spaniole pot fi plătite pentru oferirea
ovulelor. Ele călătoresc spre California din întreaga lume, pentru a semna
acorduri pentru mame-surogat, aici fiind considerată drept “adevărata mamă” cea
care solicită o mamă-surogat, mai curând decât cea care poartă copilul. Folosirea donatorilor de spermă a fost
una dintre emblemele feminismului din anii 1960, însă această practică a
pierdut din popularitate în era noastră – a SIDA și a plătirii pensiei
alimentare. În prezent, cei care au nevoie de spermă o îngheață, astfel încât
donatorul să poată fi testat pentru HIV șase luni mai târziu (virusul nu apare
în unele teste decât la o perioadă de timp după ce a fost contractat), iar
toată procedura este anonimă, pentru ca donatorul să nu poată ridica ulterior
pretenții de ordin parental și pentru ca el să nu poată fi încărcat cu
responsabilități parentale. Cryos, o bancă daneză de spermă, este
probabil cea mai mare asemenea instituție din lume. Ea face vânzări către
clinici din aproape 50 de țări, are peste 200 de donatori în registre în orice
moment și distribuie peste 10.000 de unități de spermă în fiecare an, având ca
rezultat 1.000 de sarcini. Nu poate exporta în țări în care donarea anonimă de
spermă este ilegală, cum ar fi Suedia, Norvegia, Olanda, Marea Britanie,
Elveția și Australia, sau în Italia, unde folosirea spermei donate este
ilegală. Unele clinici din aceste țări tratează în momentul de față pacienți și
îi trimit apoi pentru inseminare în Danemarca. Principalul competitor al Cyros este
banca californiană de spermă California Cryobank. Ea plătește donatorilor 75 de
dolari per specimen. Clienții plătesc 240-400 de dolari per specimen, depinzând
de sperma aleasă. Informațiile de bază despre donator – înălțime, greutate,
culoare, ocupație – sunt gratuite, însă pentru informații suplimentare trebuie
plătită o taxă. De asemenea, femeia care dorește inseminarea poate angaja un
consultant, ce o ajută să aleagă un donator, acest constultant fiind plătit cu
80 de dolari pentru 30 de minute. Pentru un cost și mai mare, de ordinul miilor
de dolari, ea poate păstra o cantitate suplimentară de spermă, în cazul în care
dorește să mai facă copii folosind sperma aceluiași bărbat. Donarea de ovule este mai complicată
decât donarea de spermă, presupunând luarea unor medicamente pentru
super-ovulație și suportarea unei mici operații pentru recoltarea ovulelor.
Prin urmare, în țările în care plătirea donatorilor este ilegală, ovulele
disponibile sunt rare, iar acolo unde nu este ilegală, ele sunt costisitoare. În Marea Britanie, donatoarelor de
ovule le pot fi achitate doar cheltuielile călătoriei, prin urmare în cele mai
multe cazuri ovulele sunt donate de prietene, rude, sau, mai recent, de femei
sterile, cărora le este permis să ofere la schimb jumătate dintre ovulele
recoltate în timpul propriului tratament pentru infertilitate, în vreme ce o
femeie bogată, infertilă la rândul ei, va plăti tratamentul amândurora. Această practică aproape că a luat
sfârșit – o urmare neintenționată a unei schimbări în legislație din luna mai,
care oferea copiilor născuți prin folosirea spermei sau ovulelor donate dreptul
de a afla identitatea donatorului în momentul în care împlinesc 18 ani. Femeile britanice își îndreaptă, prin
urmare, atenția spre străinătate, spre țările în care donatoarele de ovule pot
fi plătite. Ele pot chiar călători în Spania, unde există o atitudine
înțelegătoare față de femeile infertile și posibilitatea de plătire a
donatoarelor. Clinicile spaniole au încheiat
parteneriate cu clinici din întreaga Europă, care tratează la nivel local
femeile sterile și le trimit apoi în Spania pentru transferul de embrion. O
mare clinică londoneză a declarat că trimite la Madrid o pacientă la fiecare
săptămână. Din punct de vedere strict legal,
cumpărarea de ovule donate este ilegală și în SUA, ea fiind considerată ca
fiind achiziționarea unei părți a corpului. Însă este legală oferirea unor
compensații pentru donator, iar aceasta poate fi deosebit de semnificativă. Plătirea unor americance frumoase și
inteligente pentru ovulele lor nu pare un lucru prea înțelept, în condițiile în
care asemenea femei norocoase pot face bani prin alte modalități. Astfel, unele
clinici americane au început să aleagă drept sursă pentru ovule țările mai
sărace. Spre exemplu, compania GlobalART recoltează ovule care provin de la
femei din Europa de Est și le oferă clinicilor din America și din Israel.
Sperma care este utilizată este înghețată în SUA șitransportată apoi în România, unde are loc
fertilizarea ovulelor. Embrionii care rezultă în urma acestor proceduri sunt
înghețați și trimiși înapoi în SUA, pentrufi implantați în uterul mamei-gazdă. Compania a stabilit prețul de
13.650 de dolari pentru toate ovulele provenite dintr-un singur ciclu de
super-ovulație. De asemenea, este posibilă și
cumpărarea directă. La o simplă căutare pe Internet a cuvintelor “donatoare de
ovule rusoaică”, vor apărea multe oferte. Însă IVF a făcut lucrurile mult mai
simple. O femeie care are ovare funcționale însă al cărei uter este afectat,
poate crea embrioni în vitro care sunt, genetic vorbind, ai săi. Dacă ea nu
poate produce ovule, le poate folosi mai curând pe cele de la donatoare decât
pe cele ale mamei-surogat, astfel încât mama-surogat să poarte un copil care să
nu aibă nici o legătură genetică cu ea – fiind, prin urmare, mai puținprobabil să dorească să îl păstreze. Relația dintre cuplul care dorește să
aibă un copil și mama-surogat este, însă, mai lungă decât cele câteva săptămâni
necesare donării ovulului, sau cele câteva minute necesare pentru donarea de
spermă. Iar cei care doresc să devină părinți vor dori să monitorizeze
comportamentul mamei-surogat. Prin urmare, există din acest punct de vedere
bariere serioase în ceea ce privește alegerea unor femei sărace din străinătate
drepte mame-surogat. Mai mult, în cele mai multe țări,
femeia din al cărei corp este născut copilul este considerată a fi mama,
indiferent cui aparține materialul genetic folosit în conceperea embrionului.
Astfel, singura opțiune care oferă siguranță este cea de a încheia o înțelegere
legală, acolo unde angajarea unei mame-surogat este legală. În unele dintre aceste țări, în ciuda
faptul că practica în sine este legală, mama-surogat nu poate fi plătită,
existând astfel probleme din cauza dificultății în a găsi una. În Marea
Britanie, spre exemplu, plătirea lor este ilegală, iar un cuplu infertil nu
poate da anunțuri privitoare la căutarea unei mame-surogat. Dacă prietenii sau
familia nu pot oferi ajutor, cuplul trebuie să plătească o taxă și să se
alăture unei agenții care se ocupă cu găsirea mamelor-surogat și să aștepte ca
o femeie să îi aleagă și să fie dispusă să le poarte copilul în schimbul a doar
achitării cheltuielilor necesare și al recunoșținței lor. Însă chiar și în
aceste condiții, după ce copilul este născut, mama-surogat poate revoca acordul
– chiar dacă bebelușul nu este genetic al ei. California a fost pentru multă vreme o
destinație populară pentru cei care caută o mamă-surogat – legislația de aici
este suficient de permisivă, celor care doresc să devină părinți le sunt
oferite destule drepturi (dar și responsabilități), iar aici există și firme de
avocatură specializate în acorduri între părinți și mame-surogat. Însă statul
american Illinois poate deveni curând destinația favorită a doritorilor, aici
fiind adoptată în anul 2005 o lege care permite părinților să stabilească
custodia unică asupra copilului născut de mama-surogat, chiar înainte de
nașterea acestuia. Costurile, însă, sunt deosebit de mari: mama-surogat va
primi 20.000 de dolari, iar costurile totale, printre care se numără taxele,
procedurile medicale etc, se vor ridica până la suma de 100.000 de dolari. In ciuda asemănărilor cu ''fabricarea”,
procreația asistată este diferită de cele mai multe tehnologii: pe măsură ce
știința avansează, piața se micșorează. Majoritatea femeilor care au nevoie de
ovule donate au amânat conceperea copiilor până atunci când a fost prea târziu
pentru a-și putea folosi propriul trup – însă din momentul în care ovulele vor
putea fi înghețate în mod regulat, femeile tinere se vor asigura că pot face un
copil atunci când vor dori. Unele femei apelează la mame-surogat după ce au
pierdut mai multe sarcini, iar știința le-ar putea oferi în viitor metode prin
care să poată face chiar ele copii. (The Economist, Rompres)
