Miercuri, 23 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Crioablația percutanată este fezabilă pentru tratamentul unor tumori renale Listeaza E-mail
07 Martie 2007
ImageConform unei prezentări de la 32nd Annual Scientific Meeting of the Society of Interventional Radiology din Seattle, crioablația percutanată efectuată sub ghidaj imagistic este o metodă sigură și eficientă pentru obliterarea tumorilor renale în cazuri bine selectate. Pe de altă parte, abordarea percutanată este „mai ieftină, iar perioada de spitalizare și de recuperare postprocedurală este mult mai scurtă” față de chirurgia laparoscopică, a declarat pentru Reuters Health dr. J. Louis Hinshaw de la University of Wisconsin din Madison, SUA.
 Dr. Hinshaw a prezentat datele de la 19 crioablații renale efectuate pe cale percutanată și 48 de proceduri similare efectuate prin metoda laparoscopică. Vârsta medie a pacienților a fost aproximativ 68 de ani în ambele grupuri.
 „Când am început să tratăm tumorile renale prin metoda crioablației, toate procedurile au fost efectuate prin laparoscopie”, a notat radiologul. „Chirurgul a expus rinichiul, iar noi am efectuat crioablația prin abord laparoscopic.”
 S-a dovedit repede că nu toate cazurile necesită laparoscopie. În schimb, medicii au folosit ultrasunete și tomografie computerizată (CT) pentru a localiza tumora și a ghida procedura de crioablație. Totuși, până acum nu a existat nici un studiu care a comparat cele două proceduri, a precizat dr. Hinshaw.
 Ei au observat că abordul percutanat a fost cel puțin la fel de sigur și eficient ca și cel laparoscopic. Complicații majore au fost înregistrate la 6,3% din cei tratați laparoscopic, și nu au apărut deloc la grupul pacienților care au beneficiat de tratamentul percutanat. Recurența locală a fost 12,5%, respectiv 10,5%.
 Durata spitalizării a fost semnificativ mai scurtă în cazul abordului percutanat (1,1 vs. 2,5 zile), iar costurile au fost mai mici cu 59,5%.
 Comparația între cele două proceduri este greu de efectuat, a notat medicul. Abordul aplicat a fost ales în mod individualizat, în conformitate cu indicația urologului.
 Cel mai mult depinde de mărimea și localizarea tumorii, a explicat dr. Hinshaw. Radiologul intervenționist poate să trateze o tumoră cu dimensiuni maxime de 3 cm. De asemenea trebuie aleasă probabil procedura percutanată în cazul pacienților tarați, cu multiple comorbidități, care nu ar tolera chirurgia și anestezia generală.
 Operația laparoscopică intră în discuție mai degrabă în cazul unei tumori mai mari, cu localizare centrală ori aproape de intestine sau ureter, a mai adăugat medicul.
 „Cu toate că există o dezvoltare rapidă în domeniul tehnologiei medicale, acumularea unei cantități suficiente de date pentru a confirma siguranța și eficiența crioablației percutanate necesită o perioadă mai lungă de timp”, a concluzionat dr. Hinshaw.

Acest articol a fost citit de 1272 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică