|
Creșterea calității vieții copiilor și tinerilor astmatici |
|
|
|
28 Noiembrie 2006 |
În România, prevalența astmului a crescut de la
5,03% îm 1994-1995 la 7% în intervalul
2000-2001, a subliniat prof. dr. Paul Stoicesu, de la Institutul de Pneumologie
"Marius Nasta", cu prilejul lansării campaniei "Astmul bronșic nu este o rușine!". El a spus că în
România se estimează că unu din 20 de copii de vârstă școlară are astm bronșic
(diagnosticat sau nu).
În București, aproximativ 10% dintre copiii școlari
au astm bronșic.
România se numără printre țările cu prevalența cea mai mică de
astm bronșic din Europa, dar de multe ori boala este subdiagnosticată sau
diagnosticată tardiv. Vîrsta precoce de debut (30% dintre cazuri manifestă
simptomele bolii sub vârsta de un an, iar 80% sub 5 ani), face boala greu de
depistat, mai ales că simptomele sale nu alarmează părintele, care consideră că
strănutul, tusea și respirația dificilă pot fi doar consecințe firești ale unei
răceli.
În acest context campania lansată joi
de Asociația Acces, "Astmul bronșic
nu este o rușine!" este foarte utilă - a opinat prof. dr. Stoicescu.
Campania se desfășoară în cadrul
proiectului "Creșterea calității
vieții copiilor și tinerilor cu astm bronșic" și are ca scop să
demonstreze că astmul nu trebuie să reprezinte cauza unui complex de
inferioritate sau sursa marginalizării celor afectați. Tot în cadrul acestui
proiect a fost realizat un centru virtual de resurse "Școala copilului
astmatic", sub forma unei pagine web specializate, dedicată informării
asupra astmului bronșic, precum și un centru de consiliere pentru copiii și
tinerii bolnavi, dar și pentru aparținătorii acestora, a spus dr.Gabriela Șuiu,
președinta asociației. Ea a stăruit asupra faptului că astmul necesită o
relație de parteneriat permanent între copil, părinte și medic.
Campania se va desfășura pentru preșcolari
în grădinițe, unde se va difuza un material informativ sub forma unei cărți de
colorat, pentru clasele 1-4 se va desfășura sub forma unor piese de teatru
interactive, iar pentru gimnaziu și liceu prin conferințe în 30 de școli
bucureștene.
În urma unui studiu efectuat în două
sectoare bucureștene, a reieșit că aproximativ 20% dintre intervievați nu știu
nimic despre astmul bronșic, 40% știu doar că este o boală a sistemului
respirator,15% consideră că este o boală alergică, 8% consideră astmul o boală
contagioasă, 1% consideră că este o predispoziție genetică . În ceea ce
privește informațiile primite, 40% au spus că au primit informațiile din
familie sau de la prieteni, 25% din mass-media, internet, 30% de la școală și
medic, iar 3% au declarat că suferă de astm bronșic. (Rompres)
Acest articol a fost citit de 1561 ori.
|