|
Continuă descentralizarea programelor naționale de sănătate, în sensul apropierii de pacient |
|
|
|
22 Februarie 2007 |
În vederea asigurării accesului la tratament al
bolnavilor diabetici și a celor transplantați, eliberarea medicamentelor
antidiabetice de tipul insulinelor, precum și a medicamentelor pentru tratamentul
stării posttransplant se va elibera prin farmaciile cu circuit deschis aflate
in relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
De
asemenea, pentru tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncologice, eliberarea
medicamentelor specifice de tip oral pentru tratamentul ambulator se va face
tot prin farmaciile de circuit deschis aflate în relație contractuala cu casele
de asigurări de sănătate.
“Am decis acest lucru ieri, în ședința
de Colegiu a Ministerului Sănătătții Publice. În aproape toate spitalele în
care am fost în control în ultima perioadă, pacienții mi-au semnalat problemele
cu care se confruntă din punct de vedere al procurării medicamentelor de care
au nevoie. Din cauza distanțelor mari, multora le este greu să își procure insulina
sau medicamentele oncologice de la farmaciile cu circuit închis, din spitale” a
declarat, ministrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu.
Măsura se va aplica de la 1 aprilie 2007.
Anul trecut, Ministerul Sănătății
Publice a mai luat o decizie similară. În cadrul Programului național de diabet
pe care MSP l-a preluat de la CNAS, pentru creșterea accesului la tratament al
bolnavilor cu diabet zaharat cuprinși in program, eliberarea medicamentelor
antidiabetice orale a început să se facă, începând cu data de 1 octombrie 2006,
prin farmaciile cu circuit deschis aflate in relație contractuala cu casele de
asigurări de sănătate.
Sursa: Ministerul Sănătății
Acest articol a fost citit de 1293 ori.
|